O schimbare majoră ar putea apărea în viața conducătorilor auto din România. Pe viitor, șoferii ar putea depăși încălcând linia continuă, fără a primi vreo sancțiune, însă doar în anumite condiții.
Măsura face parte dintr-o propunere legislativă înregistrată recent la Senat, pentru dezbatere și care urmărește fluidizarea traficului din anumite zone și creșterea vitezei medii de deplasare cu mașina.
Proiectul de modificare a Codului rutier elimină sancțiunile aplicate conducătorilor auto care depășesc pe linie continuă, dar doar în anumite condiții: în cazul în care vizibilitatea asupra drumului este de cel puțin 20 de metri, iar lățimea drumului este de minimum șapte metri. De asemenea, depășirea va putea avea loc fără repercusiuni dacă șoferul încearcă să treacă de un obstacol de orice fel care este oprit, staționează sau se deplasează cu o viteză foarte mică pe același sens de mers și chiar dacă prin această acțiune se încalcă linia continuă simplă sau dublă.
Motivul renunțării la sancționarea celor care depășesc încălcând linia continuă dintre sensuri este, potrivit inițiatorului propunerii, că, în cazul acestor depășiri, „conducătorul este sancționat nediferențiat pentru încălcarea marcajului continuu, fără a fi luate în considerare motivele care au determinat acțiunea. Mai mult, cadrul normativ în vigoare nu îndepărtează natura perturbatoare a obstacolului, ci îngreunează fluiditatea traficului rutier, cauzând creșterea gradului de disconfort a conducătorului, dar și o viteză medie comercială care are un impact negativ asupra activității operatorilor economici și marilor transportatori”, scrie avocatnet.ro.
Totuși, pentru a putea intra în vigoare, proiectul are nevoie de votul Parlamentului, de acordul președintelui Klaus Iohannis și de publicare în Monitorul Oficial.
Vezi și Concurență SERIOASĂ pentru Mugur Isărescu! Cine vine tare din urmă
RCS&RDS face un anunț important: Ce se va întâmpla cu GIGANTUL, după revoluția fiscală
Un GIGANT ROMÂNESC ar putea RENAȘTE! E ultimul mare producător din domeniul său
Schimbare MAJORĂ! Cum ar putea scăpa NEPEDEPSIȚI șoferii care depășesc pe linie continuă
Trending

19 octActual
Serviciul militar obligatoriu în România, ar fi nevoie să revină. Avertismentul unui general NATO

19 octPolitica
Ilie Bolojan, viitorul președinte al României? Șeful PNL a vorbit despre viitoarele alegeri prezidențiale

19 octActual
România, locul 1 mondial la insolvențe. Până la final de an și în 2027, tot mai multe companii se vor afla în această situație

19 octActual
Zonele din care vin cei mai mulți imigranți în România acum, în 2026. Schimbare notabilă față de anii anteriori

19 octActual
Cel mai scump condiment din lume se face la Bihor. Cu 3 kilograme îți cumperi un apartament în București

19 octSocial
Cât de devreme poți să ieși la pensie, dacă ai muncit cu carte de muncă de la 18 ani. Ce prevede legea

19 octActual
Se schimbă SGR, mecanismul prin care duci sticlele la reciclat. Modificare pentru amplasarea punctelor de colectare

19 octPolitica
Declinul UE, anunțat de Rareș Bogdan. Europarlamentarul susține că ar urma să vină o criză mai mare decât cea din 2008

19 octActual
Ryanair anulează zborurile spre 13 destinații. Lista curselor care nu vor mai fi efectuate, ce se întâmplă cu biletele

19 octPolitica
Când ar urma să aibă loc alegeri prezidențiale în România. Calendarul firesc, fără varianta de anticipate
Articole Similare

19 octSocial
Cât de devreme poți să ieși la pensie, dacă ai muncit cu carte de muncă de la 18 ani. Ce prevede legea

18 octSocial
Top destinații de vacanță în 2027. Locurile în care merită să mergi în concediu

18 octSocial
Cele 3 zodii care se eliberează de probleme. Ultimele lor drame au avut loc pe 17 octombrie

18 octSocial
Bani tăiați pentru persoanele cu dizabilități. În ce situații se diminuează ajutorul

18 octSocial



