Vești uriașe despre un gigant românesc! Acesta ar putea fi repus pe picioare. Scopul final este ca societatea să o ia de la început, rapid și eficient, păstrându-se locurile de muncă și clienții.
Potrivit planului de reorganizare al ultimului mare producător de utilaj greu din România, privatizat în 2003 pentru 700.000 de euro şi intrat în insolvenţă în 2008, Fortus Iași, prin darea în plată a unor active (modalitate de stingere a datoriei prin preluarea unor bunuri) se acoperă 193,1 milioane de lei din masa credală, adică aproximativ 90% din totalul creanţelor. În 2003, 81,3% din acţiunile Fortus au fost vândute Metalexportimport pentru 700.000 euro.
Fortus Iaşi, ar putea scăpa de cea mai mare parte a datoriilor dacă AAAS, principalul acţionar, va prelua în plată active ale societăţii pentru a-i stinge datoriile. Potrivit specialiştilor, darea în plată este o modalitate de stingere a datoriilor, care nu poate fi realizată fără acordul creditorului, care în cazul de faţă este statul, prin Autoritatea de Administrare a Activelor Statului (AAAS).
Drept urmare, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS, fostă AVAS) a iniţiat un proiect de ordonanţă prin care propune simplificarea procedurii de stingere totală sau parţială a creanţelor deţinute de autoritate, inclusiv pentru creanţele născute în timpul procesului de insolvenţă, „în scopul reinserţiei în circuitul economic”.
Astfel, Fortus scapă de datoriile către stat, fără a intra sub incidenţa ajutorului de stat, astfel încât să poată fi ulterior vândută. Scopul declarat este însă posibilitatea ca Fortus Iaşi să „o ia de la început, rapid şi eficient”, păstrarea locurilor de muncă şi a clienţilor, informează Adevărul.
Vezi și EXCLUSIV! Lovitură de teatru! Unul din oamenii de bază ai premierului Tudose și-a dat demisia
Giganții din retail se dau pe brazdă: Un alt colos a anunțat creșteri salariale, în urma modificărilor fiscale
Un GIGANT ROMÂNESC ar putea RENAȘTE! E ultimul mare producător din domeniul său
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiHoroscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul

01 noiSocial
Județele din România unde nașterea pare miracol în loc de normalitate. Numărul copiilor a scăzut considerabil, care sunt „dușmanii natalității” din zonă

01 noiSocial
Escrocheria prin care o pensionară din Cluj s-a trezit fără 20.000 de euro. De la un apel telefonic care părea oficial, a rămas fără economii

01 noiSocial



