Schimbare majoră! De la 1 iunie, compania de stat unde salariul mediu ajunge la 5.000 de euro va avea un nou șef

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 30-05-2018 21:17

Actualizat: 30-05-2018 18:42

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Schimbare majoră la vârful acestei companii de stat, unde salariul mediu ajunge la 5.000 de euro! De la 1 iunie, la conducerea companiei va fi o altă persoană.


Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) l-a numit în funcţia de director general pe Mircea Boştină, care îşi va prelua atribuţiile începând cu data de 1 iunie, informează
News.ro.

Boștină îl înlocuieşte în funcţie pe Fănică Cârnu, care a ocupat postul de director general al regiei din 5 martie până în prezent.


Mircea Boştină a absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de Aviaţie din localitatea Boboc, judeţul Buzau, a activat ca pilot comandant pe diferite aeronave comerciale din ţară şi din străinătate şi a fost certificat ca pilot instructor examinator.


Începând cu anul 2009 a ocupat funcţia de director general la o societate comercială, care a avut ca obiect de activitate furnizarea de servicii în domeniul activităţilor anexe transportului aerian.

Obiectivul prioritar al Romatsa este furnizarea de servicii de trafic aerian pentru aeronavele ce executa zboruri GAT (trafic aerian general) în condiţii IFR (reguli de zbor după instrumente) în spaţiul aerian al României.

Vezi și Mutare fără precedent făcută de Antena 3! Cum vrea să-și mărească veniturile

PRO TV pregătește marea lovitură! Replică pentru „Exatlon”


Proiect senzațional pentru România: Ce va ridica una dintre cele mai importante companii de stat
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri