Am putea avea parte de o mutare de proporții la vârful OMV Petrom. Acest lucru s-ar putea întâmplă după mai bine de un deceniu.
Mariana Gheorghe, CEO-ul OMV Petrom, unul dintre cei mai importanţi executivi locali, care se află la conducerea producătorului de petrol şi gaze din vara anului 2006, şi-ar putea încheia mandatul anul acesta, potrivit unor surse din piaţă, anunță zf.ro.
Dacă această schimbare va avea loc, ea ar fi una dintre cele mai importante din lumea de business, ţinând cont de importanţa strategică a OMV Petrom în economia locală. Reprezentanţii companiei nu au comentat pe baza acestei informaţii, dar surse din piaţă spun că deja există o listă scurtă de posibili candidaţi.
Potrivit sursei citate, favoriţi în cursa pentru şefia OMV Petrom ar fi un fost executiv de la gigantul BP, dar şi un român, Gabriel Selischi, care a făcut parte din conducerea Petrom până la începutul lui 2016.
Selischi a fost membru al directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de upstream (explorare şi producţie) de la 1 septembrie 2013.
Vezi și Informații interesante! În ce este membru omul pe care Carmen Dan îl vrea șef la Poliția Română – cât de bogat e Alexandru Cătălin Ioniță
SURPRIZĂ! Cine este șeful din MAI care îl avea ca șofer pe polițistul acuzat de pedofilie și ce avere considerabilă are
Din datorie în datorie! Amănunte NEȘTIUTE referitoare la polițistul acuzat de pedofilie
Se schimbă IERARHIA la vârful OMV Petrom? Ce s-ar putea întâmpla după mai bine de un deceniu
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



