politie interventie mascati jandarmi

sursa foto:  reperul.ro

Se solicită intervenția DNA și DGA în interiorul Poliției Române! ‘Renasc din cenușă găștile birocratice, pe un teren foarte alunecos’

Bogdan Bănică, președinte executiv al Sindicatului Național al Polițiștilor din România SNPR DECUS, lansează acuzații grave la adresa șefului IPJ Suceava, comisarul-șef Florin Poenari.

Bănică vorbește pe pagina de socializare de „majorări salariale pentru lucrări de excepție și merite deosebite, despre care trebuie să se cunoască faptul că pot ajunge până la 50% din salariu”. Acestea ajung și la 2.000 de lei în plus la salariul net.

Potrivit lui Bogdan Bănică, acestea le sunt acordate unor polițiști care nu au „nici în clin, nici în mânecă cu munca de poliție, singurele lor calități fiind slugărnicia”.

Iată ce susține Bogdan Bănică, pe Facebook:

„În contextul mult-trâmbițatei depolitizări a Poliției Române și chiar dacă imaginea actuală a instituției nu este cea mai strălucitoare, la IPJ Suceava renasc din cenușă găștile birocratice, pe un teren foarte alunecos și sub aripa deja foarte plăpândă a fluturelui gălbejit.

Cum se încearcă reconsolidarea acestor cercuri de influență cu rol protector pentru factorii de decizie? Simplu, practica e cunoscută de veacuri: prin cumpărarea subalternilor vandabili.

Cum se cumpără în zilele noastre acești ieftini înstelați? Prin acordarea „majorărilor salariale pentru lucrări de excepție și merite deosebite”, despre care trebuie să se cunoască faptul că pot ajunge până la 50% din salariu. Iar dacă vorbim de un comisar-șef de poliție cu funcție de conducere, prețul sclaviei trece de 2.000 de lei lunar în plus la salariu, net.

Dacă pentru o scurtă perioadă de timp aceste majorări salariale au fost acordate 80% polițiștilor care chiar meritau și 20% putorilor, de această dată procentul s-a inversat. Au reapărut pe lista „excelenților” din poliția suceveană vechii abonați, unii dintre ei neavând nici în clin, nici în mânecă cu munca de poliție, singurele lor calități fiind slugărnicia, pupincurismul (pe românește), și, bineînțeles susținerea politicului.

‼️ Astfel încât, împuternitul, desemnatul, ocupantul funcției de inspector-șef al IPJ Suceava (pentru că nimeni nu știe funcția exactă pe care o ocupă comisarul-șef Florin Poenari în momentul de față la butoanele IPJ Suceava) a decis că este timpul să-și motiveze membrii camarilei, prin acordarea acestei majorări discreționar, după bunul plac și fără a ține cont de performanțele profesionale ale subalternilor, singurele criterii de acordare a sporului fiind posibilitatea susținerii acestuia în ocuparea definitivă a fotoliului de inspector-șef sau recompensarea celor „credincioși”. Cu foarte mici excepții.

Nu văd alte explicații pentru care pe listă s-a aflat șeful Biroului Control Intern, probabil pentru „executarea întocmai și la timp” a dispozițiilor de cercetare/sancționare a polițiștilor incomozi din subordine? Posibil.
⚠️ Sau un alt veșnic abonat, de ani de zile, la aceste majorări salariale semestriale de mii de lei, comisarul-șef Poenaru Cezar, așa cum îl informasem personal pe Inspectorul General al Poliției Române, chestorul principal Benone-Marian Matei.

Se poate spune despre Cezar că este un exemplu de incompetență de neurmat? Nu. Se poate spune despre Cezar că a fost șeful Biroului de Combatere a Delictelor Silvice în perioada în care în județul Suceava au avut loc defrișări masive? Nu. Se poate spune despre Cezar că l-au plimbat comandanții pe la toate structurile polițienești, pentru că pe oriunde respira isca nemulțumiri ale subalternilor prin comportament, nimicnicie și neprofesionalism? Nu. Se poate spune despre Cezar că, de-a lungul anilor, se aduna „grămadă” Consiliul de Conducere, cu dilema „unde naiba să îl mai împuternicim șef pe ăsta că numai probleme face peste tot?” Nu. Se poate spune despre Cezar că acum s-a dus preș, milogind la apartamentul 1 această majorare salarială pentru a-l ajuta la cuantumul pensiei? Nu. Ca atare, a fost miluit și el cu salariu de excelență.

Sunt doar două exemple pe care le-am expus conducerii Inspectoratului General al Poliției Române, exemple care îi demotivează pe adevărații polițiști, polițiști care numără sute de ore suplimentare neremunerate și necompensate, polițiști care și-au distrus sănătatea și și-au neglijat familiile din vocație pentru meseria aleasă.
Pentru că da, marea majoritate fac asta, dar nu ai avut ochi să îi vezi, domnule Florin Poenari. Ți-ai recompensat ciudații, lingăii și arhicunoscuții abonați, revenindu-ți aceleași metehne din vremea când ai pus șaua pe Poliția Municipală, cu rezultate dezastruoase, pe care le prevăd acum la nivel de poliție județeană.
Pe lângă toate acestea, limbajul trivial, atitudinea dumnezeiască, întruchipata atotputernicie, pixul care stabilește destine, controalele aberante, mutările efectuate pe criteriul simpatiilor/antipatiilor, au revenit, din păcate, la IPJ Suceava. Și promovarea non-valorilor.

Avem adjunct nou la IPJ Suceava, că tot veni vorba de asta, promovat și împuternicit, bineînțeles, fără niciun concurs, așa cum se lăuda ministrul Bode că nu va mai accepta.

⚠️ Având în vedere faptul că inspectorul-șef al IPJ Suceava este ordonator terțiar de credite, adică dispune de banul public după bunul plac, sper că se vor sesiza, din oficiu și cu sprijinul mass-mediei locale și centrale, și niște procurori DNA despre modul cum s-au acordat zecile de mii de lei de către conducerea IPJ Suceava. Dacă mai există DNA și DGA la Suceava, nu că ar fi existat vreodată (vezi cazul mafiei permiselor de conducere).⚠️
_______________________________________________________________________
Data viitoare vă povestesc despre modul cum, la ordin de sus, adevărați manageri au fost forțați să facă un pas în spate pentru a face loc unor beizadele politice, care au avut „decât” norocul să se nască pe aceeași îngălbenită uliță cu nașul zburător”, susține Bogdan Bănică, președinte executiv al Sindicatului Național al Polițiștilor din România SNPR DECUS.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare