Oana Gheorghiu, fondatoare a ONG-ului „Dăruiește viață”, o acuză pe o femeie din Piatra Neamț că răspândește știri false despre Spitalul Modular Piatra Neamț.
Gheorghiu susține că respectiva femeie a filmat spitalul care ar fi plin cu pacienți Covid-19 din exterior și spune că „uite, nu e nimeni”, în condițiile în care vorbim de pacienți intubați.
Mai mult, Oana Gheorghiu solicită intervenția IPJ Neamț
„Această individă și acest grup răspândesc știri false despre modularul de la Piatra Neamț, care e plin cu pacienți Covid, din prima zi în care a fost deschis. Individa îl filmează de la distanță și spune “uite, nu e nimeni”, ca și cum pacienții din ATI, intubați sau doar conectați la oxigen ar trebui să-i facă cu mâna de la geamuri sau măcar să fie ținuți la geam, să-i vadă ea și “publicul” ei
Vă rog sa raportați contul și grupul Observator Antena 1, pentru răspândire de știri false. Acolo, în timp ce ea difuza minciunile, niște oameni luptau pentru viața lor alături de un personal medical stresat și obosit.
Poate și Poliția Piatra Neamț aude, vede, face ceva.
Vă mulțumesc.”, este mesajul Oanei Gheorghiu.