sursa foto:  radiocluj.ro

Se va tăia în carne vie! Valentin Ștefan, directorul Poștei Române: ‘Cu cât reducem mai mult numărul de șefi, cu atât reducem mai mult nivelurile de luat decizii’

Valentin Ştefan, directorul general al Poștei Române, a declarat vineri, pentru B1 TV, că procesul de restructurare și debirocratizare a companiei va însemna implicit concedierea unor persoane cu funcții de conducere. Ștefan a mai afirmat că Poșta are în acest moment 23.000 de angajați, din care aproape 17.000 primesc salariul minim pe economie. Acesta a mai precizat că „nu putem vorbi de falimentul companiei” și că nu a auzit nimic de planuri privind vânzarea Poștei. De asemenea, Valentin Ștefan a vorbit și despre fenomenul căpușării Poștei Române.

Valentin Ștefan, despre procesul de restructurare din Poșta Română

„Ca să putem eficientiza activitatea din oficiile poștale, noi trebuie întâi să punem pe picioare administrativ compania, deci trebuie să debirocratizăm activitatea administrativă.

Vă dau câteva exemple de situații de-a dreptul absurde în companie. Avem departamente care ar trebui să comunice informații între ele. Mult prea des, ca să se trimită un e-mail de la un departament la altul, trebuie să vină la mine să semnez pe hârtie ca să aprob trimiterea acestui e-mail. E unul dintre motivele absurde pentru care compania merge prost, că durează foarte mult până trimiți un mail”, a declarat Valentin Ștefan, pentru B1 TV.

Întrebat dacă vor concedia mai mulți șefi din companie, directorul Poștei a răspuns:

„Toate aceste structuri cu multe aprobări îngreunează procesul decizional și, totodată, elimină și răspunderea celor care au putere de decizie. Cu cât reducem mai mult numărul de șefi, cu atât reducem mai mult nivelurile de luat decizii. Cine e șef acum în Poșta Română. în administrația centrală, va trebui să treacă prin acest proces de restructurare și reformare.

Unii o să mearg acasă. E foarte greu să accepți, după foarte mulți ani, un alt rol în companie, când tu ai fost șef toată viața și, din păcate, mulți vor merge acasă. În același timp, nu putem ține compania în această situație neplăcută de a nu fi o companie modernă doar pentru că unii oameni vor să fie șefi în continuare. Nu avem nicio soluție decât aceasta, de a elimina fără remușcare tot ce înseamnă ineficiență în Poșta Română, birocrație, ca să ducem resursele acoll unde trebuie – către angajații din operațional și clienți”.

Acesta a precizat că acum sunt 23.000 de angajați în Poșta Română.

Întrebat dacă vor fi concediați și dintre angajații de rând, Ștefan a răspuns: „Aceste schimbări au loc și la nivel operațional, dar acolo lucrurile pot fi făcute din mers. Nu trebuie să restructurăm prin concediere. Anumite oficii poștale sau echipe de postași… acolo reglăm natural că-s foarte mulți colegi care se pensioenază, unii își găsesc alte oportunități”.

Pe de altă parte, Valentin Ștefan a susținut că „avem un deficit de personal”.

Acesta a mai afirmat că salariile în cadrul Poștei Române sunt mici.

„Salariile sunt mici în Poștă. Avem cam două treimi din angajati, aproape 17.000, care au salariul minim pe economie. Am încercat să creștem… E un lucru foarte bun că putem să plătim aceste salarii…Aam avut profit în 2021, o să avem și în 2022, dar mereu a fost o presiune”, a spus Ștefan.

El a mai precizat că Poșta Română nu primește bani de la stat: „Suntem o companie de servici financiare”.

Valentin Ștefan a fost întrebat și despre fenomenul căpușării Poștei Române. Acesta a susținut că problema încă există și nici nu se poate rezolva foarte repede.

„Există două probleme legate de acest fenomen. Pe de o parte, e un fenomen al neîncrederii. Orice se întâmplă în companie e văzut ca și cum se vrea răul instituției, cineva vrea să fure. Oricâte intenții și oricât de bune ar fi, perpcepția asta e în companie și în afară.

Căpușarea cred că e în continuare. E foarte greu ca o astfel de companie să fie redresată într-un timp atât de scurt.

(Căpușarea implică) utilizarea improprie a fondurilor comapniei prin scoaterea din companie a resurselor, fie prin irosirea lor pur și simplu, că angajaților nu le pasă. Sunt situații, cele grave când, prin lege, trebuie să merg la Parchet să le declar, dar e și această nepăsare cu mașinile și tot ce înseamnă această masă de resurse”, a declarat Valetin Ștefan, conform b1tv.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare