stoltenberg si putin

sursa foto:  Europa Libera

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, face un apel în forță: ‘În acest moment crucial al războiului, trebuie să furnizăm sisteme de armament mai repede pentru Ucraina’

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a îndemnat marţi aliaţii să accelereze livrările de arme grele şi mai avansate către Ucraina pentru a respinge forţele ruse, exprimându-şi de asemenea încrederea că o decizie privind trimiterea de tancuri de luptă Kievului va veni în curând, relatează Reuters.

Stoltenberg s-a exprimat la Berlin alături de noul ministru german al apărării Boris Pistorius, care a spus că guvernul său va acţiona rapid în legătură cu tancurile dacă s-ar găsi un consens.

Presiunea a crescut asupra guvernului cancelarului german Olaf Scholz pentru a a trimite tancuri Leopard în Ucraina şi a permite altor ţări să facă acelaşi lucru, în timp ce conform regulilor de achiziţii publice militare, Germania trebuie să autorizeze orice reexport.

Dar partidul social-democrat al lui Scholz ezită, pe fondul temerilor că ar putea determina escaladarea în continuare a conflictului de către Moscova.

Polonia, care a acuzat Germania că „îşi târâie picioarele” în legătură cu tancurile, a declarat marţi că a cerut oficial permisiunea Berlinului de a reexporta tancurile Leopard în Ucraina.

„În acest moment crucial al războiului, trebuie să furnizăm sisteme (de armament n.r.) mai greu şi mai avansate pentru Ucraina şi trebuie să o facem mai repede”, a declarat Stoltenberg reporterilor.

„Prin urmare, salut discuţia noastră de astăzi. Am discutat despre problema tancurilor de luptă. Consultările între aliaţi vor continua şi sunt încrezător că vom avea o soluţie în curând”, a adăugat Stoltenberg.

Pistorius a spus că Germania nu stă în calea altor ţări care antrenează trupele ucrainene să folosească tancurile Leopard în timp ce discuţiile continuau. El a adăugat că este greşit să se spună că „există dezbinare sau că Germania este izolată”.

Scholz încearcă să ajungă la un consens cu privire la problema tancurilor, a declarat el, adăugând că NATO nu trebuie să devină parte la războiul din Ucraina.

Ministrul de externe al Germaniei Annalena Baerbock a semnalat un posibil progres duminică, când ea a spus că guvernul ei nu ar sta în calea Poloniei dacă doreşte să-şi trimită tancurile Leopard 2 în Ucraina.

Dar marţi, un oficial al Ministerului de Externe german părea să tempereze aceste remarci, spunând că Scholz va decide asupra trimiterii tancurilor, notează Reuters, informează agerpres.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare