Şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Baia Mare, Loghin Mateiaş, a fost destituit din funcţie, miercuri, şi va fi cercetat disciplinar pentru neglijenţă în serviciu. Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare Rutieră, Narcis Neaga, îi impută gestionarea defectuoasă a lucrărilor de întreţinere pe DN 18 B, sectorul de drum Baia Mare- Târgu Lăpuş. Şoferii s-au plâns că lucrările demarate la începutul lunii august trenează, iar şoseaua seamănă cu un drum forestier.
Potrivit unui comunicat de presă, directorul general al CNAIR, Narcis Neaga, a dispus, miercuri, intervenţia de urgenţă a DRDP Cluj pe DN 18 B, după ce a constatat o gestionare defectuoasă a lucrărilor de întreţinere pe sectorul de drum Baia Mare-Târgu Lăpuş, aflat pe raza Secţiei de Drumuri Naţionale - Baia Mare.
”Vreau ca mâine să văd acolo primele camioane cu asfalt şi vreau să trataţi serios aceste lucrări. Este inadmisibil să lăsaţi un drum să ajungă în starea asta!”, i-a transmis Narcis Neaga directorului regionalei Cluj, Radu Băruţă.
CNAIR anunţă că Băruţă a fost avertizat că va fi destituit din funcţie în cazul în care ”nu înţelege să îşi ia în serios atribuţiile”.
De asemenea, Narcis Neaga a cerut suspendarea imediată din funcţie a şefului Secţiei de Drumuri Naţionale - Baia Mare, Loghin Mateiaş şi cercetarea disciplinară a acestuia, pentru neglijenţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Atribuţiile şefului SDN Baia-Mare, vor fi preluate de astăzi de adjunctul acestuia, Pop Mircea, care ”trebuie să ia măsuri urgente pentru remedierea situaţiei sectorului de drum naţional aflat în administrare”.
Lucrările pe sectorul de drum Baia Mare- Târgu Lăpuş au demarat la începutul lunii august, dar trenează, iar şoferii s-au declarat extrem de nemulţumiţi. Aceştia susţin că şoseaua arată ca un drum forestier şi au anunţat că iau în calcul să blocheze circulaţia în zonă în semn de protest, potrivit News.ro.
Citește și:
SURSE! „Caracatița” din „ograda” lui Carmen Dan: Sume fabuloase, pentru a fi puși șefi!
Șeful Secției de Drumuri Naționale Baia Mare a fost suspendat din funcție. Ce se va întâmpla cu acesta
Trending

21 sepPolitica
Cine este și cu ce se ocupă Răzvan Leu, bărbatul pe care Călin Georgescu l-ar fi păgubit cu 1,1 milioane de euro. Este acționar la multe firme mari din România

21 sepSocial
Milioane de pensii au fost calculate greșit și abia acum s-a aflat. CNPP revine cu anunțul valabil pentru toți seniorii, ce au de făcut acum

21 sepSport
Laurențiu Reghecampf, noul antrenor de la FCSB. Gigi Becali a anunțat venirea în echipă a fostului soț al Anamariei Prodan și prima lui de 1.000.000 de euro

21 sepActual
Produsul de la Lidl pe care șoferii îl iau imediat de la raft. Se găsește doar până pe 27 septembrie în magazine, este extrem de util

21 sepEconomie
Indexarea pensiilor 2026. De ce nu cresc pensiile anul acesta și ce se pregătește pentru 2027

21 sepEconomie
Taxa de solidaritate pentru pensii mari. Cine plătește și cum funcționează

21 sepSport
Simona Halep. Situația actuală și planurile pentru revenirea în tenisul de elită

21 sepEconomie
Autostrăzile amânate pentru 2027. Ce drumuri expres nu se mai deschid anul acesta

21 sepPolitica
Călin Georgescu, săltat luni de dimineață de DIICOT. Acuzații grave la adresa fostului candidat la alegerile prezidențiale anulate

21 sepSocial
2 milioane de euro pentru Curtea Veche din București. După ani în paragină, primăria se ocupă de monumentul istoric
Articole Similare

29 minute în urmăHoroscop
Horoscop financiar 22 septembrie 2026. Cum stau zodiile cu banii

21 sepActual
Produsul de la Lidl pe care șoferii îl iau imediat de la raft. Se găsește doar până pe 27 septembrie în magazine, este extrem de util

21 sepActual
Ce înseamnă 6M, 12M, 24M, 36M. Notațiile pe care le găsește pe creme și produse cosmetice au o semnificație extrem de importantă

21 sepActual
Cât câștigă un instructor de fitness acum, în 2026. Meseria poate fi făcută și cu 12 clase, dacă ai cursuri de pregătire

21 sepEconomie



