Agricultura românească suferă enorm în aceste zile, conform declarațiilor făcute de ministrul Agriculturii, Petre Daea.
Potrivit șefului Agriculturii, seceta pedologică a pus stăpânire pe țara noastră, iar culturile sunt afectate.
„Situaţia actuală se prezintă astfel, în România, din nefericire, temperaturile ridicate, lipsa apei din sol, seceta pedologică practic au ocupat toată ţara. Nu există niciun colţişor din ţară în care să nu avem secetă pedologică”, a spus ministrul Daea, în ședința de Guvern, conform News.ro.
Petre Daea a arătat că fac excepţie unele zone mlăştinoase, care nu sunt în circuitul agricol al României.
„Calea pe care o avem de urmat şi instrumentul cu care să putem interveni a fost sistemul de irigaţii”, a mai afrimat Daea, arătând că a fost pus în stare de funcţionare pe fiecare zonă în parte.
Semnal de alarmă tras de ministrul Agriculturii, Petre Daea! 'Nu există niciun colţişor din ţară în care să nu avem secetă pedologică'
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 27-07-2022 12:37
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă
Articole Similare

10 minute în urmăSocial
Vinul fiert, răsfățul de la târgul de Crăciun. Cât ar urma să coste un biet pahar la evenimentele din preajma sărbătorilor de iarnă

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

09:08Social
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027

31-10-2026 21:30Social



