Gigantul RCS&RDS a fost jucătorul care a câștigat cei mai mulți clienți prin portare, dar se pare că, în ultima perioadă, compania condusă de Zoltan Teszari și-a redus forța de atracție. Astfel, numărul de clienţi care a plecat din reţeaua Digi în decembrie era de aproape două ori mai mare decât cel din ianuarie, în timp ce “sosirile” - numărul de clienţi atraşi din alte reţele, era la jumătate în acelaşi interval.
Potrivit zf.ro, și Telekom Fix, fosta companie Romtelecom, atrage clienţi de telefonie mobilă atunci când vinde pachete de servicii fix mobil către clienţi de business sau retail alături de compania soră Telekom Mobil, a avut o performanţă pozitivă anul trecut, însă per ansamblu grupul Telekom România continuă să “sângereze” la acest capitol, chiar dacă performanţa s-a îmbunătăţit vizibil în ultimele luni ale anului, odată cu lansarea ofertei cu servicii de internet nelimitat, o premieră pe piaţa locală.
Datele ANCOM arată şi că operatorii virtuali de telefonie mobilă de pe piaţă, Lycamobile şi AKTA practic sunt înafara “jocului mare” din piaţă. Lycamobile a pierdut puţin peste 300 de clienţi şi a câştigat 13 în timp ce AKTA a câştigat prin portare 6 clienţi şi nu a pierdut niciunul.
Vezi și EXCLUSIV! Generalul Pahonțu, coleg de liceu și apropiat de un lider PSD
Ce meserie BĂNOASĂ are Andreea Cosma și cui i-a DONAT un apartament
Mutare de proporții! Frații „Dedeman” ATACĂ o nouă piață – Unde vor să se IMPUNĂ


















