Serghei Lavrov, ministrul rus de externe, a transmis miercuri referitor la vizita în Taiwan a președintei Casei Reprezentanților din Congresul american, Nancy Pelosi, că a fost o încercare deliberată din partea Statelor Unite de a înfuria China, scrie digi24.ro
Lavrov, aflat la rândul său într-o vizită în Myanmar, a criticat SUA, despre care a spus că acționează cu impunitate. „Nu văd niciun alt motiv să creezi așa o indignare aproape din senin, știind foarte bine ce înseamnă asta pentru Republica Populară Chineză”, a spus Lavrov.
Vizita lui Pelosi în Taiwan a provocat un răspuns furibund din partea Beijingului într-o perioadă în care tensiunile internaționale sunt deja la cote maxime din cauza războiului din Ucraina.
Armata chineză a anunțat declanșarea, în noaptea de marți spre miercuri, a mai multor „operațiuni militare comune” desfășurate în jurul insulei Taiwan.
Rusia și-a exprimat public sprijinul pentru China, cu care a format un parteneriat extins în ultimii ani și a avertizat că vizita lui Pelosi pune Washingtonul pe un traseu de coliziune cu Beijingul.
Atât Beijingul, cât și Moscova au adoptat principiul „o singură Chină”, conform căruia Taiwanul face parte din China, în opoziție cu politica de susținere a independenței națiunii insulare, scrie digi24.ro
Serghei Lavrov, un nou atac la Statele Unite: O încercare deliberată de a înfuria China
Trending

27 octEconomie
Salariul minim ar putea rămâne insuficient pentru un trai decent până în 2050. Ce arată analiza pentru următoarele decenii

12:00Entertainment
"Tu vrei sclavi!" Andreea Marin, criticată aspru după ce a îndemnat tinerii să muncească după exemplul ei: gratuit

39 minute în urmăEntertainment
Unde a fost surprins Nicolae Ciucă de paparazzi. Puțini l-ar fi recunoscut pe fostul premier și șef al PNL. FOTO

circa 1 oră în urmăEntertainment
Insula Iubirii a ajuns în atenția CNA. Emisiunea de la Antena 1 ar putea fi mutată din grilă

27 octPolitica
Dominic Fritz și-ar fi găsit deja de muncă. Cei de la USR i-ar fi pregătit și salariul fostului edil

27 octEconomie
Operatorul avioanelor deținute de frații Pavăl și Dan Șucu, succes răsunător. MyJet are 85% clienți din afara României

27 octEconomie
A fost semnat acordul pentru vânzarea postului TV Kanal D

27 octEconomie
Black Friday Altex, Brico și Media Galaxy. Reducerile încep de pe 29 octombrie

27 octSocial
De câți bani are nevoie o familie, lunar, în funcție de câți membri are. Coșul minim de consum, departe de salariul minim pe economie

27 octEconomie
Proprietarii ar putea să plătească de 25 de ori mai mult la impozit. Semnalul de alarmă tras de un politician AUR
Articole Similare

27 octExterne
Fără telefon cât ești la masă la restaurant. Țara unde tot mai multe localuri aleg această abordare

26 octExterne
Ce este Lista Studenților din Serbia. De la stradă au câștigat alegerile tinerii

26 octExterne
Donald Trump, jigniri necontrolate la adresa Norvegiei. Ce a putut spune despre țară a șocat mapamondul

26 octExterne
Alegeri prezidențiale Bulgaria. Dezinteres pentru scrutin, extrem de puțini cetățeni s-au prezentat la urne

26 octExterne



