sursa foto:  economica.net

Sezonul rece poate să vină! Vești bune pentru europeni: Prețul gazelor naturale scade în Europa

Vești excelente pentru milioane de europeni! Preţurile de referinţă la gaze naturale pe piaţa din Europa au scăzut luni graţie temperaturilor neobişnuit de ridicate pentru acest moment al anului şi gradului ridicat de umplere a depozitelor.

 

În jurul orei 10:14 a.m., la hub-ul de gaze TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa, cotaţiile futures la gaze naturale cu livrare în luna noiembrie erau în scădere cu 2,4%, până la 40,86 euro pentru un Megawatt-oră, după ce în cursul şedinţei au fost înregistrate scăderi de până la 3,5%.

Prognozele meteo arată că temperaturile în nord-vestul Europei vor rămâne peste media multianuală pentru cea mai mare perioadă a lunii octombrie, în timp ce continuă injectarea de gaze în facilităţile de depozitare.

Potrivit celor mai recente date ale Gas Infrastructure Europe, facilităţile de depozitare de gaze din Europa sunt deja la un grad de umplere de peste 95%.

Europa intră în cel de-al patrulea trimestru cu o vreme neobişnuit de caldă, ceea ce creează perspectiva pentru economisirea stocurilor de combustibil deoarece se amână debutul sezonului de livrare agent termic. Însă, cu toate acestea, continentul este în continuare vulnerabil la eventualele probleme şi riscuri de aprovizionare, după criza energetică istorică de anul trecut.

Începând de duminică, livrările de gaze naturale din Algeria în Italia au fost sub nivelul normal, arată datele operatorului de sistem de transport din Italia. În paralel, extracţia de gaze de la câmpul Groningen din Ţările de Jos a fost oprită la 1 octombrie, aşa cum era planificat.

Preţurile rămân sensibile la perturbările de aprovizionare”

Chiar dacă aceste evoluţii şi alţi factori afectează furnizarea pentru moment, cererea de gaze şi electricitate ar urma să fie mai mare în trimestrul patru al acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut, susţin analiştii de la S&P Global Commodity Insights. „Europa se aşteaptă la prima creştere semnificativă, în ritm anual, a cererii de gaze şi electricitate de la debutul crizei, însă preţurile rămân sensibile la perturbările de aprovizionare„, susţin analiştii într-un raport publicat vineri. Potrivit acestor analişti, cererea de gaze va creşte cu 5,9% în trimestrul patru, după ce a rămas la un nivel limitat până acum ca urmare a reducerii consumului din partea producătorilor şi gospodăriilor, conform agerpres.ro.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare