În sfârșit! După 16 ani, judecătorii au luat hotărârea definitivă

După 16 ani de procese, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) i-a dat dreptate Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, în războiul pe carea asta l-a purtat cu Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei.

Astfel, magistrații instanței bucureștene au decis ca 166.813 de hectare de fond forestier din judeţul Suceava, în cazul cărora Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei ceruse  recunoaşterea dreptului de proprietate, să rămână în proprietatea publică a statului.

„Litigiul s-a judecat în aceşti ani la mai multe instanţe din ţară, în mai multe cicluri procesuale, la Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Timişoara, Curtea de Apel Cluj, precum şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Acţiunea Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei a fost respinsă definitiv de Curtea de Apel Cluj şi irevocabil de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie acum trei ani, iar calea extraordinară de atac a revizuirii a rămas irevocabilă în acest an, prin Decizia 192 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”, au explicat reprezentanții Romsilva, printr-un comunicat de presă, citat de ziarulring.ro.

Ca urmare a aplicării legilor privind restituirea proprietăţilor, fondul forestier aflat în proprietatea publică a statului, a suferit o scădere considerabilă, ajungând la 3,14 milioane de hectare, precizează sursa citată.

Vezi și Descoperire uimitoare! Ce s-ar afla sub clubul Bamboo

La un pas de a fi linșați! Ce s-a întâmplat la protestul anti-Guvern de duminică

Acuzații grave la adresa șefului Comisiei SRI, Adrian Țuțuianu! Cu ce l-ar avea la mâna DNA

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare