Marian Tivilic Moroșanu, cunoscut drept Marian Ceaușescu, a fost amendat de polițiștii de la Secția 1 Poliție. Protestatarul a fost amendat cu 500 de lei.
Polițiștii bucureșteni au luat această decizie în contextul în care Ceaușescu a adresat cuvinte jignitoare în cadrul altercaţiei pe care a avut-o pe 9 noiembrie cu fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir, au informat surse judiciare, conform Agerpres.
Vezi și Lovitură pentru Dumitru Dragomir! Marian Ceaușescu s-a dus la Poliție astăzi și a depus plângere împotriva lui ‘Corleone’ și a șoferului său: ‘Am avut în mână doar atât’
„În urma verificărilor efectuate, poliţiştii Secţiei 1 s-au sesizat din oficiu, la data de 9 noiembrie, cu privire la săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Persoanele implicate au depus plângere în cadrul dosarului penal constituit, urmând ca, în urma cercetărilor, să fie propusă soluţie legală, prin unitatea de Parchet. De asemenea, una dintre persoanele implicate a fost sancţionată contravenţional pentru adresarea de cuvinte jignitoare, conform Legii 61/91 R”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei.
Conform unei înregistrări video publicate pe Facebook de protestatar, acesta l-a aşteptat pe Dragomir să iasă de la sediul unei televiziuni şi a început să-i adreseze injurii. Ulterior, a avut loc o altercaţie între „Ceauşescu”, Mitică Dragomir şi şoferul acestuia.
„Cu privire la imaginile apărute în spaţiul public, în care a avut loc o agresiune între mai multe persoane, Serviciul Informare şi Relaţii Publice din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti este abilitat să comunice următoarele: Poliţiştii Secţiei 1 s-au sesizat din oficiu, în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs evenimentul”, a precizat DGPMB.
În cauză se efectuează cercetări pentru lovire sau alte violenţe, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pentru a se stabili participaţia fiecărei persoane.
Vezi și Bătut de bodyguardul lui Mitică Dragomir, Marian Ceaușescu anunță că va merge și peste Clotilde Armand, dacă aceasta va ajunge în instanță
Și bătut, și cu banii luați! Poliția Capitalei l-a amendat pe Marian Ceaușescu, chiar dacă acesta a fost lovit de bodyguardul lui Mitică Dragomir! Protestatarul a fost sancționat pentru injurii
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 15-11-2022 16:22
Trending

29 sepEconomie
Șoferii ar urma să nu fie amendați până pe 31 martie 2027 pentru această neregulă. Faza de testare i-ar scăpa de sancțiune

11:30Politica
Salariul real pe care îl încasează Ilie Bolojan, în interimat. Guvernul său a fost dat jos prin moțiune de cenzură, dar a rămas pe poziții

12:00Politica
Laura Codruța Kovesi va pleca de la șefia Parchetului European. După 7 ani la vârful EPPO, mandatul său ajunge la final

17:00Social
Unde te duci cu mașina, ce faci acolo și cât ai de gând să stai, treaba Poliției Rutiere. Zilele în care șoferii vor fi puși să dea raport

29 sepEntertainment
Denise Rifai și-a găsit de muncă după ce Cătălin Măruță i-a luat emisiunea. Fosta prezentatoare de la Furnicuțele ar putea semna cu un alt post din Antena Group

29 sepEconomie
Cât te ajută că ai făcut armata la calculul pensiei. Perioadele care sunt recunoscute

09:30Economie
Înșelătoria care poate păcăli orice român cu calculator. Pe ce să nu dai click niciodată

29 sepEconomie
Zăcământul românesc din care s-ar putea face litiu. Așteaptă o finanțare care ar putea aduce o mulțime de bani și oportunități pentru țară

08:30Economie
Schimbarea din Lidl, Carrefour, Auchan, Kaufland, Mega Image și alte magazine pe care trebuie să o aibă în vizor orice client. S-a produs la final de septembrie

07:00Entertainment
Motivul pentru care Teo Trandafir a divorțat și a doua oară. Prezentatoarea TV îndeamnă femeile să nu îi repete greșeala
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



