Silviu Manastire

sursa foto:  psnews.ro

Silviu Mănăstire: Cristian Ghinea nu-și mai respectă înțelegerea și nu mai vrea să-i livreze partidul lui Cioloș, iar Dan Barna este ca plastilina în mâinile grăsuțe ale șefului real al USR’

Jurnalistul Silviu Mănăstire dezvăluie că, în 2016, după un an la Palatul Victoria, Dacian Cioloș oscila între a prelua USR de la Nicușor Dan, la invitația lui Cristian Ghinea, sau chiar PNL, împreună cu Ilie Bolojan. Potrivit jurnalistului, Cioloș n-a mai ajuns la liberali pentru că nu l-a vrut președintele Klaus Iohannis, și nici șef la USR pentru că s-a sucit Ghinea, care a preferat „marioneta” Dan Barna. Motivul real pentru care Cristian Ghinea îl susține și acum pe Dan Barna pentru șefia USRPLUS, spune Mănăstire, este revenirea la guvernare. Ghinea este ”omul care negociază zilele acestea întoarcerea flămânzilor la ciolanul guvernării”, afirmă jurnalistul.

”Ghinea face prima lui greșeală majoră neforțată: recunoaște că a inițiat și a condus puciul prin care l-au dat afara din partid pe Nicușor Dan. Acum trei ani, după o emisiune, actualul primar al Capitalei mi-a recunoscut și explicat cum a fost scos din partid de Ghinea și de Drulă (drulăul cu ranga ce face pe mironosița s-a “ocupat” de sistemul informatic de vot, Nicușor “pierzând” la mustață).

În fine, Ghinea admite indirect că l-au ejectat pe Nicușor Dan pentru a-l aduce pe Cioloș șef la USR. Ce nu mai spune Ghinea este motivul pentru care Cioloș i-a amânat/ nu se decidea, acela că fostul premier lucra alături de Ilie Bolojan la preluarea PNL, un partid pierzător în 2016, dar care avea 20 la sută în Parlament, spre deosebire de useriști care bifaseră doar 8 procente.

Cioloș nu a mai ajuns președintele PNL pentru că nu l-a mai vrut Iohannis, însă nici președintelui nu i-au ieșit socotelile pentru că la congresul din 2017 a ieșit Orban, căruia șmecherii din sistem nu-i dădeau vreo șansă.

Așa a ajuns anonimul Barna șeful USR pus de Ghinea pentru ca “nu se hotărâse” Dacian. Ghinea, uns cu toate alifiile pădurii seculare de la Băneasa, și-a dorit o marionetă la conducerea USR, el fiind un trăgător de sfori și un ins comod, dacă nu chiar leneș, în plus nu-i plac deloc luminile reflectoarelor. Astfel, Barna- președinte USR este garanția lui Ghinea că revin la guvernare, iar banii europeni din PNRR vor rămâne pe mâna lui în continuare”, scrie Silviu Mănăstire pe pagina de Facebook a emisiunii ”Dosar de politician”.

Jurnalistul susține că Ghinea l-a preferat pe Barna în dauna lui Cioloș, pentru că ”Dan Barna este a plastilina în mâinile grăsuțe ale șefului real al USR”.

”Ca să înțeleagă și poporul pluserist în ce film cu alegeri online joacă de fapt: bine de știut este că, rămas în 2017 între scaune, Cioloș a fost obligat de împrejurări să-și inventeze un partid pentru a penetra/ prelua prin fuziune USR. Că așa a fost, de fapt, înțelegerea cu Ghinea din episodul doi, nu-l dăm jos pe Barna imediat, ci Cioloș preia USR prin fuziunea cu Plus.

Evident că Ghinea nu-și mai respectă înțelegerea și nu mai vrea să-i livreze partidul lui Cioloș, pentru că filmul a ajuns la alt episod, useriștii sunt la guvernare, iar Dan Barna este ca plastilina în mâinile grăsuțe ale șefului real al USR. Cristi Ghinea: omul care negociază zilele acestea întoarcerea flămânzilor la ciolanul guvernării”, conchide Silviu Mănăstire, informează psnews.ro

Citește și:

Dezvăluiri din interiorul USR-PLUS! Cum a fost debarcat Nicușor Dan – Cearta dintre Cioloș și Ghinea scoate la iveală amănunte neștiute

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare