Ministrul Energiei, Anton Anton, s-a făcut de râs la o dezbatere pe teme de profil. Acesta nu a oferit răspunsuri la mai multe întrebări care țin de atribuțiile instituției pe care o are în subordine.
Cireașa a pus-o pe tort în momentul în care un jurnalist l-a întrebat ce este curent electric, iar Anton Anton l-a făcut nesimțit.
„Acuma strategia se elaborează. Nu pot să vă dau acum care este viziunea, care este ţinta!”, a fost răspunsul evaziv al ministrului.
Anton Anton a fost, apoi, întrebat cât timp vor mai dura negocierile cu investitorii chinezi pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă.
„De câţi ani se fac negocierile ăstea? No, foarte bine, atuncea de unde să vă dau eu un termen de finalizare?!”, a fost răspunsul ministrului.
Nici în privința destinaţiei gazelor din Marea Neagra, Anton Anton nu a putut oferi lămuriri: „Stop! Nu-mi puneţi mie în cârcă toată industria românească!”.
În aceeași notă, când a venit vorba despre stabilirea preţului de referinţă la gazele naturale româneşti în funcţie de bursa din Austria, ministrul liberal-democrat a avut un răspuns surprinzător: „Întrebaţi-l pe preşedintele Autorităţii care se ocupă de chestia asta! Nu ministerul se ocupă de preţul de referinţă şi de redevenţe!”
Nici măcar numele noului director general al Petrom, companie la care Ministerul Energiei este acţionar, nu este mai la îndemâna lui Anton Anton. Totuși, ministrul este convins că noua conducere va avea rezultate bune.
„Nu vă supăraţi pe mine că nu am reţinut exact cum o cheamă, dar ştiu că vine o altă doamnă. Am încredere în noua conducere a Petrom, nu văd de ce nu!”, a spus Anton.
Întrebat apoi de ce sunt oprite cele cinci hidrocentrale de pe râul Olt, în condiţiile în care Guvernul vrea să construiască hidrocentrale noi, ministrul Energiei a uimit din nou: „Nu eu stabilesc care sunt hidrocentralele care sunt în funcţiune şi nu sunt în funcţiune! În niciun caz!”.
Cât despre listarea la bursă a Hidroelectrica, ministrul lasă să se înțeleagă că acest lucru nu se va întâmpla prea curând, deşi foştii ministri ai energiei pregăteau o listarea a unui pachet de 10% din compania de stat.
„Cred că pentru a ajunge la bursă, Hidro trebuie să devină atractivă, să se mai îngraşe niţel”, a răspuns Anton.
La final, când un jurnalist l-a rugat să-i spună „ce e ăla curent electric”, ministrul ALDE a concluzionat: „Eşti nesimţit!”.
Vezi și Revoluție în sistemul bancar: Ce importantă bancă va lansa sistemul de deschidere de conturi prin recunoaștere facială
A dat cu stângul în dreptul! Cum s-a făcut de râs ministrul Energiei
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 19-02-2018 20:55
Trending

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății
Articole Similare

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

24 marSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial



