Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a susținut marți seara la postul de televiziune Antena3 că România nu este departe de momentul declarării stării de calamitate, scrie news.ro
“Inginerul Daea constată, eu nu declar. Constată existenţa unui factor care a determinat calamitarea produsului, motiv pentru care am intrat în tiparul legal pentru a constata la faţa locului, prin comisiile stabilite de către prefect, prin ordinul prefectului, stabilindu-se concret la faţa locului, ce cultură este, ce suprafaţă este în tarlaua respectivă, care este gradul de afectare? Şi aici avem trei praguri. Avem situaţii în care culturile nu sunt afectate sau sunt afectate puţin, dar nu este într-un procent mai mare de 50 la sută, sunt situaţii când acele culturi sunt afectate într-un procent mai mare şi sunt situaţii, astea ne interesează acum, când culturile sunt distruse pur şi simplu”, a explicat Petre Daea.
El a precizat că a iniţiat demersurile pentru ca fermierii să poată decide ceea ce se va întâmpla cu cultura respectivă.
“În momentul în care am ajuns în Bucureşti, împreună cu colegii, secretarii de stat, ne-am aşezat la masa de lucru, am proiectat actul normativ, l-am semnat astăzi cu ministrul Bode, a plecat la Monitorul Oficial, am avut videoconferinţă cu toate structurile din ţară, le-am transmis ce am făcut, le-am dat liber să decidă fermierul şi să păstreze o suprafaţă de 5 la sută din tarlaua respectivă, ca să fie probă martor pentru executarea proceselor verbale de constatare a calamităţi şi pentru a nu fi penalizaţi de către APIA să-şi piardă subvenţia. Este primul pas concret pe care l-am putut face şi pe care l-au cerut fermierii”, a mai afirmat ministrul Agriculturii.
Întrebat cât de departe suntem până la constatarea din punct de vedere legal a stării de calamitate, Petre Daea a răspuns: “Nu suntem departe. Suntem în interiorul procedurii de a stabili calamităţile pentru că prin procesele verbale noi ce facem? Constatăm, măsurăm, fenomenul este definit. Este secetă pedologică. Eu, ca agronom, specialiştii în domeniu constată că această secetă pedologică a avut efecte negative asupra plantei respective. A distrus-o pur şi simplu”.
El a mai fost întrebat dacă până la sfârşitul lunii iulie starea de calamitate va fi constatată în România.
“Eu declar un singur lucru. Că fac ceea ce trebuie în spaţiul juridic pe care îl am şi constat la faţa locului gradul de afectare a culturii. După această etapă vom vedea ce înseamnă din punct de vedere al impactului asupra zonelor respective. Nu toată ţara este aşa. Va fi pe zone. Şi vă spun un lucru, vom avea pâine. Sunt pierderi de recoltă, dar nu peste tot. Acolo unde s-a obţinut o producţie mai mică, calitatea este mai bună. Este o regulă agronomică aici. În momentele acestea de secetă, calităţile bobului de grâu sunt mai bune”, a mai transmis Petre Daea, conform news.ro
Stare de calamitate în România? Anunțul ministrului Agriculturii, Petre Daea
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă
Articole Similare

8 minute în urmăSocial
Vinul fiert, răsfățul de la târgul de Crăciun. Cât ar urma să coste un biet pahar la evenimentele din preajma sărbătorilor de iarnă

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

09:08Social
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027

31-10-2026 21:30Social



