Societatea de Transport București (STB) va începe emiterea/încărcarea de abonamente gratuite pentru elevi începând data de 11 februarie 2019, în conformitate cu HCGMB nr. 838/12.12.2018.
Astfel, abonamentele cu reducere 100% se vor elibera la centrele de emitere și încărcare carduri STB SA pe baza carnetului de elev vizat pe anul în curs, care va avea înscris pe prima filă codul numeric personal al elevului, precum și cartea de identitate – în cazul elevilor cu vârsta de peste 14 ani – cu evidențierea domiciliului stabil sau provizoriu.
Pentru elevii claselor pregătitoare și cu vârsta de până la 14 ani, abonamentele se eliberează în baza adeverinței doveditoare/ carnetului de elev, cu ștampila unității de învățământ acreditate/ autorizate pentru anul în curs și copie după certificatul de naștere.
Elevii care frecventează o unitate de învăţământ din Bucureşti, beneficiază de abonament lunar urban general cu reducere 100%, indiferent de domiciliu şi indiferent de forma de învăţământ (curs de zi, frecvenţă redusă).
De prevederile actelor legislative menționate beneficiază numai elevii din învăţământul acreditat/ autorizat, primar, gimnazial, liceal şi profesional, cu vârsta până la 18 ani sau până la finalizarea studiilor liceale/ profesionale.
Abonamentele cu reducere/ gratuitate nu sunt valabile pe liniile expres și pe liniile speciale. Validarea acestor carduri este obligatorie la fiecare călătorie. STB a anunțat, recent, că se schimbă abonamentele pentru transportul în comun din București.
Vezi cum arată noile carduri! Mai mult, STB își dorește să implementeze plata cu cardul în mijloacele de transport în comun, informează libertatea.ro
Vezi și
Toți șoferii sunt vizați! Această schimbare a codului rutier vă poate aduce amenzi usturătoare
Vești importante pentru toți românii! Ce se întâmplă cu medicul de familie
STB a făcut anunțul! Se începe distribuirea abonamentelor gratuite pentru elevi
Trending

12:00Social
Zilele de concediu pe care le-ai pierdut fără să știi că ai dreptul să le iei. Puțini angajatori te informează, chiar dacă apar în lege

17:30Actual
S-au inventat roțile care nu fac niciodată pană. Noua idee vine din Ucraina, sunt fabricate anvelopele cu imprimante 3D

07:30Politica
Un nou război stă să înceapă în lume. Zona unde au apărut conflicte între state

07:00Politica
Parchetul Laurei Codruța Kovesi deconspiră o fraudă de 9,5 milioane de lei. Făptașii au acționat între 2017 și 2022, dar abia acum au fost prinși

circa 1 oră în urmăActual
Monedele de 2 euro care pot valora mai mult decât ai putea crede. Mulți au aceste comori rătăcite prin dulapuri

14:30Politica
MApN reacționează după ce a aflat că militarii își vând mâncarea. Hrana este procurată din bani publici

12:30Social
S-a zis cu concediul tău. Angajatorul te poate chema la muncă, indiferent de unde ești plecat, în aceste situații

20:30Actual
ING Bank, semnal de alarmă cu privire la o nouă escrocherie. Clienții își pot pierde toate economiile dacă fac această greșeală

15:00Social
Cele 3 zodii care se eliberează de probleme. Ultimele lor drame au avut loc pe 17 octombrie

14:00Social
Bani tăiați pentru persoanele cu dizabilități. În ce situații se diminuează ajutorul
Articole Similare

15:30Social
Top destinații de vacanță în 2027. Locurile în care merită să mergi în concediu

15:00Social
Cele 3 zodii care se eliberează de probleme. Ultimele lor drame au avut loc pe 17 octombrie

14:00Social
Bani tăiați pentru persoanele cu dizabilități. În ce situații se diminuează ajutorul

12:30Social
S-a zis cu concediul tău. Angajatorul te poate chema la muncă, indiferent de unde ești plecat, în aceste situații

12:00Social



