Stelian Ion o dă la întors în privința creșterii vârstei de pensionare a magistraților: 'Nu este oportună creșterea vârstei de pensionare a acestora'

Autor: Cătălin Motea

Publicat: 07-01-2021 15:15

Actualizat: 07-01-2021 14:49

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a transmis, că în urma analizei făcute cu privire la subiectul vârstei de pensionare a magistraţilor, a ajuns la concluzia că nu este oportună creşterea vârstei de pensionare a acestora.


"În urma analizei pe care am făcut-o cu privire la subiectul vârstei de pensionare a magistraţilor, am ajuns la concluzia că nu este oportună creşterea vârstei de pensionare a acestora, însă voi propune abrogarea textului de lege adoptat în anul 2018 referitor la pensionarea anticipată", arată ministrul Justiţiei, într-un comunicat de presă transmis joi.

Actul normativ la care face referire ar urma să intre în vigoare începând cu 1 Ianuarie 2022.


"Prioritatea pe termen mediu va fi aceea de a găsi soluţii pentru încurajarea oamenilor să rămână de bunăvoie în sistem, să contribuie cu experienţa lor la îmbunătăţirea calităţii actului de justiţie şi să se simtă pe deplin apreciaţi pentru munca pe care o depun", spune Stelian Ion.

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, declara, în urmă cu o săptămână, că ministerul va propune creşterea vârstei de pensionare pentru magistraţi, astfel încât aceştia să nu mai poată ieşi la pensie la 48 de ani.


''Există multe cereri de pensionare care pe mine mă îngrijorează. De asemenea, pe viitor este foarte clar faptul că vom face o discuţie şi vom propune creşterea vârstei de pensionare astfel încât un magistrat să nu mai poată ieşi la pensie la 48 de ani. Cu tot respectul, cred că abia de la această vârstă magistraţii sunt în toată puterea, au experienţă deplină şi pot da cel mai mult justiţiei'', afirma ministrul justiției, Stelian Ion,
informează news.ro

Citește și:


DNA turează motoarele! După lovitura dată lui Costel Alexe, procurorii ar urma să calce pragul USR-PLUS!


Veste importantă! Se acordă noi beneficii salariale în acest an. Cine poate beneficia de acești bani


EXCLUSIV Concursuri cu perdea în Ministerul de Interne! Numele candidaților respinși au fost trecute la secret!

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri