Puțini știu asta! Fosta componentă a trupei ASIA, verișoară primară cu Ștefan Bănică Jr.

Autor: Anca ANDREI, Redactor șef

Publicat: 29-04-2018 16:17

Actualizat: 29-04-2018 16:33

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Deși sunt veri primari și amândoi sunt celebri, cei doi nu au vorbit aproape deloc despre acest aspect. De altfel, nici nu prea se știe în showbiz că sunt rude de sânge, mai exact veri primari. Este vorba despre Ștefan Bănică Junior și Sorana, fosta componentă a trupei ASIA, care după acest proiect de mare succes nu a mai ieșit la fel de mult în evidență.


“Cu Ștefan mă înțeleg foarte bine. Nu ne vedem! Nu ne vedem pentru că nu avem timp, avem vieți total diferite, până mai acum câțiva ani mai aveam timp. Distanța asta și lipsa întâlnilor noastre nu ne-a făcut niciodată să ține mai puțin unul la celălalt. Suntem o familie. Sângele apă nu se face. Nu avem timp, suflește suntem acolo”, a spus artista.


Fosta componentă a trupei A.S.I.A a mai dezvăluit și faptul că Ștefan Bănică nu era de acord ca Ștefan Bănică Jr. să lucreze în domeniul în care a început, iar tot ce a reușit să facă vărul ei până în acest moment este doar datorită eforturilor sale, fără ca tatăl său să-l ajute.


“Nu m-a ajutat în cariera mea. Nu a intervenit niciodată și asta pentru că nu a vrut și nici eu nu mi-am dorit. Și Ștefan a fost lăsat pe cont propriu, chiar dacă tatăl lui avea un nume, chiar dacă împărțea un nume. El a fugit și a dat la teatru, el a fugit și a dat castingul la Liceenii, filmul care l-a și lansat foarte tare în acest domeniu. Ștefan, unchiul meu, nu era foarte de acord pentru că era o viață grea și nu a vrut să se implice. Așa a făcut și Ștefan cu mine. În momentul în care s-a aflat că noi suntem veri eu eram deja cu trupa A.S.I.A”., a povestit Sorana, în exclusivitate, pentru Revista VIVA.


Citește și...

Boala care netratată poate duce la un cancer netratatbil! Renumitul doctor Adrian Streinu Cercel cere să facă aceste analize toți cei născuți după 1990


Toți românii îl folosesc! Din iulie, acest produs este interzis pe piața din România


Atenție! După cea de 1 mai, românii vor avea încă o minivacanță în luna mai! Când primesc altă zi liberă
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri