tesla musk

sursa foto:  digitaltrends.com

Super veste pentru români! Compania Tesla, deținută de miliardarul Elon Musk, vine în România și face angajări

Una dintre cele mai mari companii din lume vine în România și face angajări, potrivit unui anunț de angajare de pe site-ul său. Gigantul american Tesla urmează să-și deschidă un showroom și un service în București, intrând astfel oficial pe piața locală. 

Numărul de automobile Tesla înmatriculate în România a fost în acest an de 56, numai în ultima lună fiind înmatriculate 5 unități. Compania americană a înregistrat o creștere de 250% în acest an, comparativ cu anul trecut, când erau înmatriculate doar 16 unități.

În acest context, este explicabilă decizia celor de la Tesla de a deschide un showroom și a unui service, care să deservească clienții existenți, care se apropie, deja de 150 de persoane. La acestea s-ar putea adăuga și eventualii proprietari care și-au cumpărat mașini second-hand.

Potrivit datelor oficiale, la finalul anului trecut, pe șoselele din România erau înmatriculate 87 de automobile Tesla, dintre care 55 aveau o vechime de sub doi ani, iar 30 aveau, la 1 ianuarie, între 3 și 5 ani. Dacă le adăugăm și pe cele cumpărate în acest an, avem un volum total de 143 de automobile Tesla în circulație, în România.

Tesla a lansat acum cinci anunțuri de angajare:  manager de magazin, un manager pentru service, doi tehnicieni pentru service și un consultant vânzări. Anunțurile au fost postate pe 14 decembrie, iar în textul anunțului se precizează explicit faptul că Tesla va deschide un centru de operațiuni în România:

 

Pentru că ne pregătim de intrarea noastră în România, căutăm să recrutăm un tehnician service pentru a intra în echipa mărcii noastre din București”. Anunțul este similar pentru toate joburile și precizează că toți candidații trebuie să aibă pregătire în domeniul pentru care aplică și „să fie pasionați de Tesla”.

 Tesla face angajări pentru centrul de la București- sursa foto: siteul companiei

 

Tesla a înregistrat o creștere masivă a vânzărilor din Europa, în ultimul an, pe fondul apariției numeroaselor programe naționale de subvenționare a achiziției de automobile electrice. Cu toate acestea, constructorul american a fost nevoit să apeleze la uzina din China, deoarece ritmul livrărilor uzinei din SUA nu a reușit să facă față acestor comenzi.

Tesla se confruntă însă cu o puternică competiție din partea constructorilor europeni.

Volkswagen a început deja din septembrie să livreze primul său automobil electric dezvoltat pe platforma electrică MEB, astfel că a devenit cea mai vândută marcă de mașini electrice din Europa. De asemenea, pe lângă popularul Renault Zoe, producătorii coreeni Hyundai și Kia au urcat în topurile vânzărilor, cu ajutorul noilor modele Kona și Niro.

Anunțul Tesla marchează extinderea fizică a Tesla pe piața locală. Comenzile de pe site-ul companiei au devenit disponibile în România din 2019. În lipsa unei reprezentanțe în România, automobilele comandate online trebuie ridicate din alte țări. Comenzile pentru automobile Tesla sunt deja disponibile în majoritatea Europei, dar rămân și o serie de piețe auto de dimensiuni mici unde Tesla nu are vânzări directe sau servicii de service – în special în Europa de Est.

În toamna anului trecut, Elon Musk, directorul general al Tesla, reitera că producătorul american de automobile electrice intenționează să-și extindă prezența pe majoritatea piețelor din Europa de Est, dar la începutul anului 2020.

În martie 2019, producătorul auto american a indicat că vrea să ajungă la o acoperire de 99% în Europa până la finele anului, pentru România fiind pregătite trei stații de încărcare Supercharger, în București, Craiova și Brăila, conform profit.ro.

 

Ce avere are Elon Musk

Elon Musk, afaceristul din spatele Tesla, este antreprenor, inginer, investitor, filantrop și, nu în ultimul rând, un vizionar. Puțini știu că este fondatorul sau CEO-ul unor companii uriașe, precum PayPal, SpaceX, SolarCity, Hyperloop, Open AI, The Boring Company, Neuralink sau Zip2.

În 2020, s-a anunțat oficial că averea sa a depășit pragul de 100 de miliarde de dolari. Acţiunile lui s-au apreciat cu 400% în 2020, în luna iunie, deținând deţinea 40,4 milioane de acţiuni, ceea ce se traduce prin 87 de miliarde de dolari din averea netă. La începutul anului, miliardarul deţinea 38,7 milioane de acţiuni, adică 16,2 miliarde de dolari. Astfel, Elon Musk a devenit al patrulea om din lume a cărui avere a depășit 100 de miliarde dolari, alături de Bill Gates – cofondatorul Microsoft, şeful reţelei de socializare Facebook, Mark Zuckerberg și CEO-ul Amazon, Jeff Bezos.

Potrivit Bloomberg, cei mai bogaţi 500 de oameni ai planetei au raportat o creştere totală de 809 miliarde de dolari în primele şase luni ale anului. Averea lui Elon Musk s-a majorat cu 73 de miliarde, în timp ce Jeff Bezos a înregistrat o creştere de 87 de miliarde de dolari.

Citește și:

EXCLUSIV Un greu al Sistemului revine la butoane? Fostul șef ‘Doi și-un sfert’ ar putea ajunge la IGPR!

Anul 2021 vine cu vești proaste! Mii de români vor scoate mai mulți bani din buzunar

Document. Mutări la vârful Ministerului de Interne, în ianuarie 2021! Vor fi puși șefi plini la ‘Doi și-un sfert’ și DGA

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare