Mai exact, restricția impusă de Codul rutier, de a conduce cu dovadă timp de 15 zile, ar putea fi eliminată. Astfel, șoferii vor avea posibilitatea de a alege să folosească dovada mai puţine zile pentru a-şi recupera permisul mai repede, potrivit unui proiect de lege inițiat de deputatul Petru Movilă.
Membru al PMP, Movilă motivează că perioada pentru care se eliberează dovada de conducere trebuie să fie flexibilă, lăsând la alegerea persoanei în cauză să decidă dacă va folosi acest document timp de 15 zile sau dacă va decide că perioada de suspendare va curge exact din ziua în care i s-a ridicat permisul, urmând ca în 30 de zile să înceapă demersurile pentru redobândirea carnetului de conducere.
„Conducătorul auto poate depune dovada înlocuitoare a permisului de conducere la poliţia rutieră în orice zi din momentul eliberării până în a 15-a zi de valabilitate a dovezii înlocuitoare”, potrivit Legii de modificare a articolului 111 din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, depus de Petru Movilă, la Senat, scrie dcnews.ro.
Vezi și Meteorologii au dat ALARMA: „Vor fi catastrofale”
Toți cei care AU telefoane mobile sunt vizați! Ce se va întâmpla începând cu 15 iunie


















