Surpriză pentru toți abonații RCS&RDS! Ce le pregătește CTP

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 25-01-2019 17:07

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

 ”O noapte furtunoasă”,
filmul de weekend
la Digi24, a fost turnat în vreme de război, a rupt logodne și a construit decoruri-unicat. Sâmbătă, de la ora 21:
00, CinemaTePeCa ne dezv
ăluie cum a reușit cineastul Jean Georgescu să transforme teatrul lui I.L. Caragiale în filmul care a depășit toate așteptările.


Premiera de gală a filmului a avut loc în 22 martie 1943, însă difuzarea în cinema a fost amânată nu mai puțin de 10 ani. Cenzorii i-au dat undă verde abia în 1953, la centenarul lui I.L.Caragiale, după ce au ciopârțit literalmente pelicula cu foarfeca, eliminând scenele indecente.


Prima ecranizare a piesei „O noapte furtunoasă“ a marcat debutul lui Radu Beligan în film, în rolul lui Rică Venturiano. Un refugiat polonez, respectiv scenograful, o logodnică dedicată actoriei și un director de imagine elvețian au fost celelalte ingrediente prinse în rețeta de succes a filmului lui Jean Georgescu. Bucureștiul aflat în plin război, pe străzile căruia era imposibil să filmezi, nu l-a împiedicat pe regizor să-și ducă planul la bun sfârșit.

Ștefan Norris, scenograful fugit din Polonia în momentul invaziei hitleriste, a reușit să construiască, într-un studio de dimensiunile unei sufragerii, frânturi din Bucureștii lui Caragiale. Actrița Maria Maximilian a decis că e mai bine să rupă logodna cu un curtezan gelos decât să piardă rolul Vetei, care i se potrivea mănușă. Directorul de imagine Gérard Perrin a avut grijă să pună în valoare atât scenografia creată în exclusivitate pentru „O noapte furtunoasă“, cât și jocul actorilor.

Deși a fost filmată în studio, pe timp de război, pelicula lui Jean Georgescu a adus “O noapte furtunoasă” mai aproape de viziunea lui Caragiale decât reușise teatrul. Critica a salutat așezarea faimoaselor replici caragialești în contextul care le-a generat - Bucureștiul de mahala. Mai multe despre filmul care a supraviețuit războiului și regimului ce i-a urmat, aflăm sâmbătă la CinemaTePeCa.

Emisiunea CinemaTePeca este difuzată la Digi24 în fiecare sâmbătă, de la ora 21.00. Gazda cinefililor este istoricul și criticul de film Cristian Tudor Popescu. Cele mai valoroase filme ale cinematografiei românești sunt la Digi24, în fiecare weekend, la o calitate deosebită și într-o prezentare savuroasă, purtând semnătura lui Cristian Tudor Popescu.

Vezi și Vești bune pentru aceste persoane! Pot scăpa de plata taxelor. Ce ar trebui să facă

EXCLUSIV Detaliu neștiut despre operația lui Mihai Bobonete: Suma pe care a plătit-o actorul pentru intervenția chirurgicală suferită


Klaus Iohannis s-a dat de gol! Semnalul că o va accepta pe Olguța Vasilescu în Guvern (analiză)

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri