ramona saseanu

sursa foto:  g4media.ro

SURSE Posibilă încălcare a Legii la Televiziunea Română! Ar fi fost aprobate două contracte care depășesc limitele prevăzute de legislația în vigoare!

O posibilă încălcare a Legii la Televiziunea Română, ne-a fost semnalată de surse ale Bugetul.ro. Noul director general interimar al Societății Române de Televiziune, Ramona Săseanu, ar fi solicitat marți, 25 mai, aprobarea a două contracte. Ambele depășesc 25.000 de euro – sumă care, potrivit deciziilor interne, nu poate fi aprobată de directorul general interimar și Comitetul Director. Conform legislației interne, aceste contracte ar fi trebuit să treacă de aprobarea Consiliului de Administrație.

„Întrunit în ședință marți 25 mai, la solicitarea directorului general interimar, Comitetul Director al SRTV a aprobat două contracte care depășesc limitele prevăzute conform legislației în vigoare și a procedurilor interne. Conform procedurilor interne și ale unor Hotărâri de Consiliu de Administrație anterioare, Comitetul Director al SRTV nu poate aproba contracte mai mari de valoarea de 25 mii euro.

Conform L41/1994 republicata privind organizarea și funcționarea Societății Romane de Televiziune și a Societății Romane de Radio, directorul general interimar pentru fiecare dintre cele doua societăți are un mandat limitat prevăzut foarte clar și care se referă la asigurarea bunului mers al Societății pentru perioada în care este numit. În acest sens, coroborat cu deciziile interne în vigoare, directorul general interimar și Comitetul Director nu aprobă contracte mai mari de 25.000 euro.

Ordinea de zi de ieri (n.r. – marți) a Comitetului Director al SRTV, aprobată în preabil de directorul general interimar care a și convocat ședința, a inclus aprobarea a două contracte a căror valoare depășește cu mult contravaloarea a 25 mii euro. Este vorba de contract cadru cu Enel Muntenia de achiziție gaze naturale pe o perioada de 12 luni începând cu 1 iunie și a contractului subsecvent pentru acest an bugetar și a unui contract cadru cu Dendrio Solutions tot pe 12 luni cu subsecvent până la sfârșitul acestui an. Ambele contracte depășesc, prin valoarea totală a acordului cadru, competența Comitetului Director și reprezintă o gravă încălcare a mandatului de director general interimar”, au spus sursele Bugetul.ro.

Vezi și

Românii nu vor avea minivacanță de 1 iunie! Raluca Turcan, soluție pentru cei care vor liber luni

Informații importante! Toți cei care vor să își cumpere vechime pentru pensie sunt vizați

EXCLUSIV Cutremur în sistemul bugetar, după ce s-a aflat că există angajați care cumulează ilegal pensia cu salariul! Directorul ANIF: ‘Este o situație fără precedent’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare