Astfel, a trecut timpul, iar legea privind autonomia așa-zisului ținut secuiesc a fost adoptată automat, ca urmare a depășirii termenului de 45 de zile, potrivit art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României republicată.
Conform surselor Bugetul.ro, PMP-ul lui Traian Băsescu urmează să facă un mare scandal. Semnalul de luptă a fost dat chiar de Eugen Tomac, președintele PMP.
Eugen Tomac a reacționat dur: „Îmi este silă”
Vezi și Rușine!!! În plină stare de urgență, Camera Deputaților a adoptat autonomia așa-zisului ținut secuiesc
Președintele Partidului Mișcare Populară, Eugen Tomac, a avut o ieșire dură la adresa PSD.
„În timp ce întreaga lume vorbește despre unitate și solidaritate, trădătorii care conduc Parlamentul se ocupă de mizerii!
Îmi este silă, nu este posibil așa ceva!
Țara aceasta trebuie să se ridice odată din această mocirlă, iar voi să plecați în izmene la cules șpăgi!
Nu există nicio scuză, PSD cedează în fața UDMR așa cum a făcut-o întotdeauna, mișelește!”, a scris, pe Facebook, Eugen Tomac.
De reținut! Propunerea legislativă privind autonomia ținutului secuiesc mai trebuie votată și de Senat, în calitate de for decizional, acolo unde Partidul Social Democrat are majoritate.
Vezi AICI ce conține, de fapt, propunerea legislativă privitoare la autonomia așa-zisului ținut secuiesc!
Citește și
Un polițist sare în apărarea șefului demis al Poliției Bolintin Vale: Știm câte probleme ne cauzează anumite persoane din cartierul de rromi
EXCLUSIV În plină stare de urgență, Jandarmeria se înarmează! Achiziție de 900 de pistoale de la omul care l-a denunțat pe Florian Coldea
Un gigant de pe piața locală redeschide azi magazinele! Patru fabrici aparținând grupului își reiau activitatea















