sef politie bolintin vale

sursa foto:  cancan.ro

Apel la ministrul Marcel Vela! Un polițist sare în apărarea șefului demis al Poliției Bolintin Vale: Știm câte probleme ne cauzează anumite persoane din cartierul de rromi

Un polițist sare în apărarea șefului demis al Poliției Bolintin Vale și a lansat o petiție on-line pentru susținerea lui Șerban Costel Marian, schimbat din funcție în urma filmărilor apărute în spațiul public. Petiția lansată, înainte ca Șerban Costel Marian să fie demis, îi este adresată ministrului de Interne, Marcel Vela.

El îți îndeamnă prietenii să semneze și să distribuie petiția. Până la această oră, petiția a fost semnată de aproximativ 3.000 de persoane.

Stimate Domnule Marcel Vela,
Ne adresăm dvs in calitatea noastra de cetateni ai orasului Bolintin-Vale.
Comunitatea noastra are nevoie de un OM corect, hotărât si respectat la conducerea poliției! Dl. Serban Costel Marian este cel mai potrivit om pentru aceasta! Este singurul in masura sa tina sub control nivelul de infracționalitate generat, în principal, de minoritatea de rromi din localitate.
Indepartandu-l pe dl. Serban Costel Marian de la conducerea poliției Bolintin-Vale, veti da frâu liber infractorilor sa escaladeze aceasta situatie, „sa râdă in nas” atat polițiștilor, cât și nouă, cetățenilor, sa ne intre in curți si in case, sa ne agreseze pe stradă. Plecarea dlui Șerban Costel Marian din cadrul Poliției Bolintin-Vale, ar fi o pierdere uriașă pentru comunitatea noastră.
Avem nevoie sa continuam reconstrucția orașului nostru, iar rezultatele si actiunile din ultimii ani ale dlui Serban Costel Marian au condus, fara indoiala, la scăderea semnificativa a nivelului de infracționalitate in zonă.
Va multumim”, se precizează în petiția lansată de polițist și adresată lui Marcel Vela.

Polițistul în cauză spune, pe pagina de socializare, că Șerban Costel Marian ar trebui susținut pentru că doar polițiștii și locuitorii din Bolintin Vale știu „câte probleme ne cauzează anumite persoane din cartierul de rromi( furturi, tâlhari, taxe de protecție, etc)”.

Vezi și Lovitură de teatru în cazul șefului demis al Poliției Bolintin Vale! ‘Au fost ajutate 512 persoane, atât din rândul etnicilor rromi, cât și din rândul majorității’

Rog toți prietenii mei din lista si in speciala persoanele din Bolintin-Vale si comunele învecinate sa semneze si sa distribuie această petitie de susținere a șefului poliției oras Bolintin-vale, Serban Costel Marian, deoarece noi polițiștii si locuitorii orașului Bolintin- Vale stim câte probleme ne cauzează anumite persoane din cartierul de rromi( furturi, tâlhari, taxe de protecție, etc).”, spune, pe Facebook, polițistul care a lansat petiția.

Și o asociație din Bolintin Vale i-a luat apărarea comisarului schimbat din funcție

În timp ce majoritatea oamenilor l-au conceput drept un monstru, Asociația Creștină Sfântul Stelian Ocrotitorul Copiilor Bolintin Vale sare în apărarea fostului șef al Poliției Bolintin Vale și prezintă o altă față a acestuia.

Bugetul.ro vă prezintă astăzi o serie de informații făcute publice de către Asociația Creștină Sfântul Stelian Ocrotitorul Copiilor Bolintin Vale.

ONG citat susține că sub conducerea comisarului Șerban Costel Marian, pe perioada stării de urgență, „ s-a asigurat un climat de normalitate” în Bolintin Vale și că fostul șef al Poliției „a fost prezent de fiecare dată când situațiile o impuneau”.

Mai mult, asociția spune că, datorită lui Șerban Costel Marian, au fost ajutate 512 persoane, atât din rândul romilor, cât și din cel al populației majoritate, prin asigurarea condițiilor de în vederea bunei desfășurări a proiectului „FĂ O FAPTĂ BUNĂ”.

Asociația Creștină Sfântul Stelian Ocrotitorul-Copiilor Bolintin-Vale, județul Giurgiu dorește să mulțumească Poliției Orașului Bolintin-Vale, sub comanda domnului Șerban Costel Marian, pentru buna colaborare pe care am avut-o in acțiunile desfășurate pe perioada stării de urgență și prin care ne-au fost asigurate condiții de siguranță în vederea bunei desfășurări a proiectului „FĂ O FAPTĂ BUNĂ”, unde au fost ajutați 512 persoane atât din rândul etnicilor rromi ,cât și din rândul majorității. Menționăm faptul că, sub conducerea domnului Comandant Șerban Costel Marian din cadrul Poliției Orașului Bolintin-Vale, s-a asigurat un climat de normalitate și a fost prezent de fiecare dată când situațiile o impuneau. Îndemnăm toti cetățenii orașului Bolintin-Vale să aibă o atitudine echilibrată pentru o bună conviețuire a tuturor. Multumim!!”, transmite Asociația Creștină Sfântul Stelian Ocrotitorul-Copiilor Bolintin Vale.

Un scandal-monstru a izbucnit săptămâna trecută, după ce în spațiul public au apărut imagini cu șeful Poliției Bolintin Vale, comisarul Șerban Costel Marian, lovind un bărbat culcat la pământ. Ministrul de Interne, Marcel Vela, a reacționat imediat și l-a demis pe Șerban Costel Marian din funcție. Mai mult, pe numele polițistului a fost deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă.

De asemenea, șeful Internelor a trimis Corpul de Control la IPJ Giurgiu.

Vezi și

EXCLUSIV În plină stare de urgență, Jandarmeria se înarmează! Achiziție de 900 de pistoale de la omul care l-a denunțat pe Florian Coldea

Un gigant de pe piața locală redeschide azi magazinele! Patru fabrici aparținând grupului își reiau activitatea

Lovitură de teatru în cazul șefului demis al Poliției Bolintin Vale! ‘Au fost ajutate 512 persoane, atât din rândul etnicilor rromi, cât și din rândul majorității’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare