Tăriceanu, reacție dură: 'Prelungirea stării de alertă este o manevră a domnului Orban, care este cu inima cât un purice ca să nu depunem o moțiune de cenzură'

Autor: Ion Motea

Publicat: 15-06-2020 17:15

Actualizat: 15-06-2020 17:00

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că prelungirea stării de alertă reprezintă 'o manevră ' a premierului Ludovic Orban astfel încât să nu existe posibilitatea de a se depune o moțiune de cenzură.


 

 

Tăriceanu s-a pronunţat pentru menţinerea stării de alertă pe o arie restrânsă, "acolo unde există un pericol epidemiologic".


"Cred că prelungirea stării de alertă este o manevră a domnului Orban, care este cu inima cât un purice ca nu cumva să avem posibilitatea să depunem o moţiune de cenzură, care să dea jos Guvernul pe care îl conduce, un Guvern de incapabili. (...) Nu sunt de acord sub nicio formă cu menţinerea stării de alertă la nivelul întregului teritoriu al României. Starea de alertă se poate decide pe anumite judeţe, pe un judeţ, pe o localitate sau două, pe o arie geografică bine definită, acolo unde este într-adevăr un pericol epidemiologic. Nu pui toată ţara în blocaj, să o menţii în blocaj în continuare. Economia este la pământ. Aşteptam de pe 1 iunie programul Guvernului de redresare a economiei. Guvernul nostru a făcut cel mai puţin dintre toate ţările europene din perspectiva redresării economice. Sunt datele oficiale comunicate de FMI", a declarat Tăriceanu.


 

 

Liderul ALDE a amintit că a anunţat din urmă cu două săptămâni că nu va vota prelungirea stării de alertă pentru motive care ţin "şi de latura sanitar-medicală şi de latura economică".


 

 

"Aşa cum văd că decurg lucrurile, Guvernul cred că ştia de mai multe zile că trebuie să pregătească prelungirea stării de alertă printr-un proiect de hotărâre care să fie trimis Parlamentului. Având în vedere că nici până acum nu au elaborat proiectul de hotărâre de guvern, s-ar putea să mai dureze. Nu ar fi o chestiune surprinzătoare", a adăugat Călin Popescu-Tăriceanu.

 

 

Potrivit acestuia, Guvernul "ar fi trebuit să vină la o discuţie în care să explice ce măsuri doresc să ia".


 

 

"Sigur că suntem foarte nemulţumiţi şi, dacă prelungirea stării de alertă nu e decât o soluţie ca să permită clienţilor politici să facă aprovizionare cu măşti şi alte materiale şi echipamente medicale, evident că nu vom accepta. Aduceţi-vă aminte că Guvernul a promis că de pe 1 iunie distribuie măşti. Nu s-a distribuit nicio mască. Nu ştiu cum primăriile de sector din Bucureşti au reuşit să distribuie ele în locul Guvernului", a completat preşedintele ALDE.

Citește și:


Scandal total între Raed Arafat și doctorul care solicitat să se infecteze cu coronavirus: ‘Să vă pregătiți’, ‘Iarăși mințiți?’


Medic, destăinuire șoc: ‘Omul acela nu murea în cazul în care nu erau atâtea restricții. În continuare avem pacienți pe care îi tot amânăm’


Nepotism la cel mai înalt nivel. Guvernul Orban, căpușat de absolvenți cu studii în securitate

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri