sursa foto:  Facebook - Călin Popescu Tăriceanu

Tăriceanu vrea dublarea sumei pentru ‘Rabla’: ‘80% să fie dedicată pentru autoturismele fabricate în România’

Președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, solicită Guvernului dublarea fondurilor alocate programului ”Rabla” în anul 2020, iar 80% din această sumă să vizeze autoturismele fabricate în România.

„România alocă în fiecare an o sumă importantă pentru programul de reînnoire a parcului auto (Programul Rabla – cum este cunoscut). În acest an, suma este de aproape o jumătate de miliard de lei. Solicit Guvernului să dubleze suma pentru Programul Rabla, iar 80% din această sumă să fie dedicată pentru autoturismele fabricate în România! Este o măsură pe o perioadă limitată, doar anul 2020, până când economia lumii şi a României vor reporni”, a scris vineri, Tăriceanu, pe Facebook.

 

 

 

El susține că aceste măsuri sunt necesare pentru că este puțin probabil ca „apetitul oamenilor de a cumpăra mașini să crească la fel de repede precum s-a stins”.

 

 

 

„Decizia celor de la Dacia de a relua activitatea este exemplul pe care trebuie să-l urmăm cu toţii. Dacia este una dintre cele mai lovite companii din România pentru că ea face parte dintr-un sistem complex de producţie – comercializare la nivel mondial, angrenaj complet blocat de criză. Eforturile celor de la Dacia trebuie sprijinite în orice fel se poate. Este puţin de presupus că apetitul oamenilor de a cumpăra maşini va creşte la fel de repede precum s-a stins, deci e nevoie de ajutor”, a adăugat Tăriceanu.

Groupe Renault România a anunţat că la uzinele Dacia de la Mioveni se va relua progresiv producţia începând din 21 aprilie, urmând ca din 4 mai să revină la activitatea normală, conform Agerpres.ro

Vezi și:

S-a dat ordin! ANAF-ul ‘va tăia în carne vie’ firmele cu capital românesc

Sindicatele din Poliție reacționează la filmarea care a scandalizat România: Realitatea din spatele imaginilor

Bătaie mare la raft! Odată cu epidemia de coronavirus, aceste cunoscute produse au dispărut din magazine

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare