Traian Băsescu îl sfătuieşte pe Ludovic Orban să nu mărească pensiile de la 1 septembrie, aşa cum prevede legea în acest moment, pentru că economia nu poate susţine o asemenea creştere.
Traian Băsescu îl sfătuieşte pe Ludovic Orban să fie sincer şi să spună adevărul despre situaţia pensiilor. "Până la alocații și pensiile, demagogii ăștia ar trebui să facă un lucru simplu. Să mărească pensiile de la 1 ianuarie anul viitor cu 7% și se rezolva problema. E o păcăleală pe care ei o aplică împreună cu liderii pensionarilor. Pensionarii ar trebui să se mulțumească cu indexarea de anul acesta", a declarat Băsescu, precizând că o creştere anul acesta s-ar pierde rapid în inflaţie. "Dacă eu aș fi în locul guvernanților, aș ieși în fața pensionarilor și aș spune adevărul, care e situația. Dacă s-au pierdut 300.000 de locuri de muncă, de unde bani pentru majorarea pensiilor? Nu trebuie să distrugi țara pentru niște voturi", a mai declarat Băsescu.
Fostul preşedinte nu îşi uită vechiul adversat şi îl atacă din nou pe Victor Ponta: "Mă uit la marele economist Ponta. Ăsta nu înţelege nimic din economie. Mai şi confundă cele două crize, cea din 2010 şi cea de acum. Vine şi întreabă de ce împrumută Cîţu bani. Împrumută pentru că aţi lăsat voi, PSD, un deficit de 4,5%."
Traian Băsescu a pledat din nou pentru împrumuri pentru pornirea unor proiecte mari de infrastructură, care să asigure locuri de muncă.
Vezi și: Se rupe lanțul de iubire dintre PNL și USR. Guvernul Orban tot mai singur și fără sprijin în Parlament
Schimbare radicală! Scandalul termoscanerelor ia o turnură neașteptată
Traian Băsescu, mesaj pentru premier privind pensiile: Pensionarii ar trebui să se mulțumească cu indexarea de anul acesta
Trending

11:30Entertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

08:00Entertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

04 noiExterne
Ce a putut CTP să spună despre Donald Trump. Verdictul dat de gazetar, după votul din SUA

19:30Economie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

04 noiEntertainment
Denise Rifai se întoarce pe micile ecrane. Fosta prezentatoare de la Furnicuțele a semnat cu Antena Group pentru altă producție

20:30Economie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

07:30Economie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

07:00Economie
După ploi vin și roadele. Unitatea 1 de Centrala Nuclearelectrică Cernavodă va fi repornită

10:00Entertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026

13:30Economie
Black Friday la Digi. Oferta la jumătate de preț care va fi tentantă pentru clienții noi și vechi
Articole Similare

13:15Economie
Curs BNR: euro scade, iar dolarul și aurul cresc față de leu

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual



