Europarlamentarul Traian Băsescu, a lansat critici dure asupra Guvernului pentru 'eșecul' soluțiilor în combaterea pandemiei și susține că adâncirea crizei economice este cauzată de 'inacțiunea' Executivului și nu de coronavirus.
"Ar fi păcat, ca prin propria-i inacţiune, PNL să readucă la guvernare haita stângii. PNL, este nevoie de acţiune, acum! Orban, ai epidemie de coronavirus scăpată de sub control, ai inundaţii catastrofale, ai bani la dispoziţie şi nu eşti capabil să-i aduci în economie, ai o opoziţie care s-a urcat cu picioarele pe masa guvernului. Ce mai aştepţi, omule?", scrie Băsescu pe Facebook.
În ceea ce priveşte criza economică, fostul şef de stat afirmă că Guvernul a adoptat o "atitudine contemplativă, mulţumindu-se să împrăştie pe ajutoare de şomaj şi câteva IMM-uri, cele 3 miliarde de Euro primiţi de la Bruxelles".
"Fără a avea capacitatea construirii rapide a unui plan de acţiune credibil pentru a valorifica oportunităţile financiare şi fiscale puse la dispoziţie de Comisia Europeană, Guvernul pur şi simplu aşteaptă să vină lovitura năpraznică a crizei economice, fără a face nimic pentru a o evita sau a-i diminua duritatea. În România, criza economică este adâncită de inacţiunea guvernului şi nu de coronavirus", mai precizează Băsescu.
În opinia lui, pe fondul lipsei acţiunii guvernamentale, "PSD-ul şi aliaţii săi, majoritari în Parlament, fac ce ştiu ei mai bine: presează pe dublarea alocaţiilor pentru copii şi creşterea pensiilor cu 40% de la 1 septembrie. Desigur, ambele măsuri sunt imposibil de pus în aplicare".
"Ciolacu, Ponta şi Tăriceanu uită că au guvernat ţara până acum şase luni, că au aplicat cu slugărnicie 'viziunea economică' a lui Daddy, predându-le liberalilor guvernarea cu deficite, dezechilibre macroeconomice şi promisiuni făcute populaţiei care oricum îndreptau ţara către o criză a datoriilor şi a împrumuturilor.
Crezul lor politic al PSD-ului este demagogia şi minciuna, aşa că nici acum nu ezită să facă presiune publică, pentru ca guvernul liberal să facă eroarea fatală pentru ţară şi să îndeplinească promisiunile asumate de PSD şi pe care liberalii nu şi le-au asumat", încheie Băsescu.
Citește și:
Contracte fără număr pentru liberali, după ce Mihai Chirica a ajuns candidatul PNL la Primăria Iași
Lovitură de teatru în privința tratamentului pentru coronavirus: ‘Este apă de ploaie, nu are niciun efect’
Situație gravă la societatea de asigurări Euroins. Cum vor fi afectați mii de români


















