sursa foto:  ziaruldeiasi.ro

Situație gravă la societatea de asigurări Euroins. Cum vor fi afectați mii de români

O situație deosebit de scandaloasă a izbucnit la societatea de asigurări Euroins după ancheta desfășurată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) unde au constatat 17 abateri extrem de grave. Ancheta continuă în ritm accelerat, de această dată fiind vizat modul de plată al despăgubirilor de către subsidiara din România a companiei bulgare Euroholding.

Iar munca anchetatorilor este ușurată de această dată și de faptul că societeta vizată nu a avut niciun fel de obiecțiuni cu privire la neregulile constatate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară pe acest domeniu. Un ASF care, totuși, după ce a constatat cele 17 abateri a dat o singură amendă. Dar mai ales care nu a sesizat organele abilitate ale statului român ca să intervină, astfel că acestea s-au autosesizat după dezvăluirile făcute de cei de la publicația Național.

”Societatea nu a formulat obiecțiuni”!

Drept urmare, continuăm astăzi cu o nouă ”lovitură” pentru Euroins și ingineriile financiare ale companiei, așa după cum reiese din chiar Decizia de sancționare nr.199/20.02.2020 a ASF.

Unde, la abaterea nr. 2 se constată că ”în cazul a 6 dosare  de daună ( EJ 445557, EJ 471042, EJ 532423, EJ 526714, EJ 473571, EJ 532311) societatea a efectuat reconstatarea avariilor autovehiculelor cu o întârziere mai mare de 3 zile, fiind încălcate astfel prevederile art. 19 alin. (1) din norma ASF nr. 20/2017 privind asigurările auto din România. Societatea nu a formulat obiecțiuni cu privire la fapta constatată”.

Și uite cum, deși legea obligă firmele de asigurări să răspundă la reconstatări în termenul legal de trei zile, societățile cu cotă importantă în piața RCA nu respectă prevederile legale, tărăgănând în acest fel termenul de plată al despăgubirii și imobilizarea autovehiculelor în service până în momentul în care păgubitul RCA sau unitatea reparatoare face scandal.

Iar abia atunci asiguratorul RCA revine cu un răspuns către service sau păgubit. Dar fără acel răspuns al asiguratorului, reparația autovehiculului nu poate continua! Acesta este de altfel unul dintre modurile consacrate și utilizate la nivel de masă în firmele de asigurări cu cota ridicată în RCA. Dar totodată și unul dintre principalele motive pentru care o reparație banală care ar dura din punct de vedere tehnic 3-4 zile, durează în realitate și 30 de zile.

Abaterile 3 și 4

Cel puțin la fel de gravă este și constatarea Abaterii nr. 3 din decizia de sancționare :

” În cazul a 18 dosare de daună ( EJ 443970, EJ 469560, EJ 473532, EJ 489789, EJ 532174, EJ 517461, EJ 466623, EJ 471997, EJ 473571, EJ 497830, EJ 473630, EJ 515700, EJ 466844, EJ 473130, EJ 442822, EJ 524442, EJ 493168, EJ 532311) în care persoanele păgubite au reparat autovehiculul la un service fără convenție de colaborare nu au fost transmise oferte de despăgubire, fiind încălcate astfel prevederile art. 21 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 32/ 2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, potrivit cărora :

”În termen de 30 de zile de la data înaintării cererii de despăgubire de către asigurator ori de către partea prejudiciată, asiguratorul RCA este obligat : fie să răspundă cererii solicitante, formulând în scris o ofertă de despăgubire justificată, transmisă cu confirmare de primire, în cazul în care se dovedește răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat(…) Societatea nu a formulat obiecțiuni cu privire la fapta constatată”.

Această abatere fiind o altă deficiență gravă a firmelor de asigurări care, deși legea le obligă nu transmit oferte de despăgubire justificate către păgubiții RCA nevinovați de producerea evenimentului asigurat.

Dar să trecem la Abaterea nr. 4 : ” În cazul a 18 dosare de daună ( EJ 473571, EJ 443888, EJ 445664, EJ 465627, EJ 472141, EJ 473811, EJ 474949, EJ 493243, EJ 499186, EJ 516677, EJ 517533, EJ 525293, EJ 531633, EJ 534920, EJ 512744, EJ 522415, EJ 506794, EJ 533261) – din care 5 dosare de daună totală!- persoanele păgubite au solicitat despăgubiri înainte de efectuarea reparațiilor, acestea fiind plătite cu întârziere, fiind încălcate astfel prevederile art. 21 alin(4) din Legea nr. 132/2017, potrivit cărora plata despăgubirilor se efectuează în termen de 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire. Societatea nu a formulat obicețiuni cu privire la fapta constatată”.

Aici fiind vorba  despre despăgubirile ”în regie proprie”, adică lucrări de reparație ”la negru”, fără documente legale, în garaje clandestine și care nu dețin autorizații RAR.

Adică tot felul de calculații realizate de către firmele de asigurări în care nu sunt incluse următoarele : plata TVA, taxele și impozitele unui service auto, piese de schimb de calitate și vopsea tot de calitate, fiind astfel vorba de o plată subevaluată cu 60-70 % din valoarea reală a reparației! Însă cu toate aceste valori diminuate ale despăgubirii promise către păgubitul RCA, Euroins tot nu a achitat în termenul legal nici măcar acele despăgubiri subevaluate către păgubiții săi!

De asemenea, a doua chestiune evidențiată în această abatere este legată de neplata daunelor în termenul legal. Practic, Euroins nu despăgubește în termenul legal persoanele nevinovate de producerea unui accident , din care a rezultat avarierea totală a autovehiculului.

Abaterile 5 și 6

Lucrurile stau la fel de grav și cu Abaterea nr. 5 : ” Un număr de 16 dosare de daună ( EJ 471997, EJ 524442, EJ 466844, EJ 448118, EJ 497830, EJ 532174, EJ 473639, EJ 493168, EJ 517722, EJ 515700, EJ 532311, EJ 443970, EJ 469560, EJ 473130, EJ 507168, EJ 517461) – din care 2 dosare de daună de regres, iar la restul persoanele păgubite au efectuat reparația într-un service fără convenție de colaborare cu societatea- au fost plătite cu întârziere, contrar prevederlor art. 21 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din legea nr. 132/2017 potrivit căruia :

Dacă în termen de 30 de zile de la depunerea cererii de despăgubire de către persoana prejudiciată ori de către asigurat, asiguratorul RCA nu a notificat părții prejudiciate respingerea pretențiilor de despăgubire, precum și motivele respingerii, asiguratorul RCA este obligat la plata despăgubirii. Societatea nu a formulat obiecțiuni cu privire la fapta constatată”.

Astfel, vorbim despre păgubiții RCA care aveau și asigurare facultativă CASCO/Decontare directă și care au preferat să fie despăgubiți de către asiguratorul lor facultativ, decât să aștepte până când Euroins va binevoi să efectueze despăgubirea.

Doar că Euroins nu plătește în termenul legal nici despăgubirile datorate altor societăți de asigurări, de aici rezultând prețul extrem de ridicat al decontării directe din partea companiilor de asigurări serioase din România.

Cele care preferă să prezinte oferte de decontare directă la preț triplu decât valoarea unei prime RCA pe an întreg. Pentru că societățile de asigurări serioase din România sunt conștiente că există un risc ridicat de neplată a daunelor pe regres din partea colegilor  cu cotă ridicată în RCA. Motiv pentru care oferta lor de decontare directă este la un preț neatractiv și prohibitiv pentru clienți. Pe de altă parte însă avem tot aici clasica neplată a despăgubirilor care trebuia efectuată de către Euroins în termenul legal către păgubiții RCA.

Finalizăm episodul de astăzi cu Abaterea nr. 6 din Decizia de sancționare a ASF :

”Pentru niciunul dintre dosarele de daună din dosarele de daună plătite cu întârziere și indiferent de modalitatea de reparație (plata înainte de reparație sau plata către unitatea reparatoare), societatea nu a calculat și plătit penalitățile de întârziere în valoare de 0,2 % pe zi de întârziere, fiind încălcate prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017, care stipulează că :

dacă asiguratorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenul prevăzut la alin. (4) sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea sau întârzie plata despăgubirii, acesta este obligat la plata unor penalități de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită sau la diferența de sumă neachitată. Plata penalităților se face odată cu plata despăgubirii. Societatea nu a formulat obiecțiuni cu privire la fapta constatată”.

Astfel, deși legea obligă firmele de asigurări ca atunci când achită cu întârziere despăgubirile achitate către păgubiți, asiguratorul RCA să achite și plata unor penalități de întârziere de 0,2% pe zi, Euroins încalcă și această prevedere legală.

Este important de reținut faptul că în cadrul controlului efectuat de către ASF la Euroins a fost selectat un eșantion limitat de dosare de daună pentru control, fiind imposibil de verificat cele peste 110.000 de dosare de daună, câte a înregistrat Euroins doar în cursul anului 2019.

Oricum, din cadrul eșantionului selectat de către ASF au fost identificate aceste zeci de abateri ale companiei Euroins, prezentate în Decizia de sancționare. Această tragere de timp, când vine vorba de plata despăgubirii legale, reprezintă în realitate randamente financiare suplimentare obținute de către asiguratori.

Cei care reușesc astfel prin plasamentele realizate în perioada termenului de neplată a despăgubirii să obțină profituri importante pentru societate, în detrimentul păgubitului RCA.

Citește și:

EXCLUSIV Denunțătorul Elenei Udrea a fost omenit, în starea de alertă, cu 5 milioane de euro de Poliția de Frontieră! Contract cu iz de Servicii

EXCLUSIV ‘Fantoma’ generalului de informații care a pus bazele Serviciului 112 ‘bântuie’ afacerile cu statul! Contracte pe bandă rulantă cu Poliția de Frontieră

Ieșire uluitoare a lui Andrei Caramitru: ‘Multora le urlă foamea în ei. Schimbă job-ul, ia-ți al doilea job. Lucrează un week-end pe lună’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare