sursa foto:  npr.org

Lovitură de teatru în privința tratamentului pentru coronavirus: ‘Este apă de ploaie, nu are niciun efect’

Lovitură de teatru în privința tratamentului pentru COVID-19, aplicat în spitalele din România!

Prof. dr. Virgil Păunescu, directorul Institutului Oncogen Timișoara, susține că tratamentul care li se aplică pacienților cu coronavirus este „apă de ploaie” și nu are „niciun efect.

Tratamentul pe care îl aplică România este apă de ploaie, toate antiretroviralele alea nu au niciun efect. Singurul medicament eficient este anticoagulantul, dar într-o doză serioasă, și plasma de la pacienții vindecați. Asta este tot. Antiretroviralele alea care costă enorm, că este Big Farma, big marketing, sunt echivalentul unui paracetamol, numai că te doare mai puțin stomacul. Pentru toate medicamentele introduse în schemele de tratament pentru COVID nu există nicio dovadă științifică referitoare la faptul că ar avea vreun efect. OMS-ul face niște recomandări, iar când se ajunge la nivel național, în baza recomandărilor OMS, autoritățile emit protocoale care devin obligatorii. Faptul că avem un număr foarte mare de morți comparativ cu țările vecine înseamnă că ceva nu este în regulă cu protocoalele de tratament. Eu aș face și un studiu cu anticoagulante și la pacienții asimptomatici, care s-ar putea să fie, cel puțin unii dintre ei, de a face tulburări de coagulare, dar care nu sunt evidențiabile la analize. Tulburările de coagulare au fost însoțite de teste de laborator normale, asta am observat. Este un mecanism care nu este cunoscut încă. Pacientul este posibil să se afle într-un pericol iminent, dar nu se manifestă”, a afirmat Virgil Păunescu, pentru Național.

Omul se poate „vaccina natural”

Noi am pus un proiect de cercetare pentru a vedea care este cantitatea minimă de plasmă autoimună care ar putea fi administrată în scop protectiv la personalul vulnerabil, adică cel medical cu o anumită vârstă. Pentru că administrarea plasmei le oferă o protecție de trei săptămâni, atât cât rezistă anticorpii din plasmă, iar în aceste trei săptămâni, dacă omul se infectează, se va vaccina natural, făcând o formă foarte ușoară a bolii, el fiind protejat într-o anumită măsură”, a declarat prof.dr.Virgil Păunescu, directorul Institutului Oncogen Timișoara, conform sursei citate.

Din 22 mai, protocolul a fost schimbat

După ce doctorul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, a înregistrat cea mai mare rată de vindecări a pacienților cu coronavirus, folosind anticoagulante și antiinflamatoare, Ministerul Sănătății a decis să schimbe protocolul.

Abia din 22 mai, instituția condusă de Nelu Tătaru a hotărât să introducă anticoagulantele, însă într-un protocol secundar, cel principal având aproape aceleași antiretrovirale.

În Ordinul de ministru, anticoagulantele sunt recomandate doar pentru managementul tulburărilor de coagulare la pacienții cu COVID-19.

Anticoagularea profilactică la pacienții simptomatici internați cu Covid-19 preia recomandările Societății Americane de Hematologie și ISTH”, se arată în Ordinul de ministru.

Vezi și

EXCLUSIV Denunțătorul Elenei Udrea a fost omenit, în starea de alertă, cu 5 milioane de euro de Poliția de Frontieră! Contract cu iz de Servicii

EXCLUSIV ‘Fantoma’ generalului de informații care a pus bazele Serviciului 112 ‘bântuie’ afacerile cu statul! Contracte pe bandă rulantă cu Poliția de Frontieră

Ieșire uluitoare a lui Andrei Caramitru: ‘Multora le urlă foamea în ei. Schimbă job-ul, ia-ți al doilea job. Lucrează un week-end pe lună’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare