Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, susține că 20.000 de migranți ilegali din cei 75.000 prezenți în Austria au venit din România.
Mai mult, Karl Nehammer, a afirmat că Poliția Română cunoaște această problemă. Afirmațiile lui Nehammer contrazic declarațiile făcute de oficialii români, care au transmis că migranții ilegali din Austria au ajuns pe o altă rută, nu pe cea care implică România.
Așadar, cancelarul austriac acuză acum că autoritățile române ascund adevăratele cifre în privința migranților ilegali.
„Poziţia Austriei este că trebuie să sprijinim Bulgaria şi România. Nu este o problemă de ţări împotriva altor ţări, este o problemă de securitate. Avem în Austria mai mult de 75.000 de persoane neînregistrate şi ştim că 20.000 de migranţi ilegali traversează România. Ştim asta ca urmare a investigaţiilor derulate de poliţia austriacă. Acum trebuie să găsim o soluţie la această problemă.
(...) Ştiţi că Poliţia Română îi are în evidenţă pe aceşti oameni care sunt înregistraţi în România. În Austria am înregistrat peste 100.000 de migranţi şi 75.000 dintre aceştia nu sunt înregistraţi. Este un număr uriaş.
Este o problemă de securitate pentru întreaga Uniune Europeană. Aceasta este problema şi este necesar să spunem că nu este vorba despre a fi împotriva Austriei, Bulgariei sau României. Trebuie să rezolvăm împreună aceasta problemă de securitate şi cred că o vom face”, a spus Karl Nehammer, înainte de reuniunea Consiliului European, conform Agerpres.
Tupeu! Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, acuză Guvernul României și Poliția Română de minciună: 'Ştim asta. Poliția Română îi are în evidență'
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

14:30Entertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

31-10-2026 22:00Economie
Au apărut roboții care fac treburi casnice în locul tău. Cât ar costa un astfel de dispozitiv și cât ar putea crește piața până în 2034

08:33Horoscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună
Articole Similare

circa 1 oră în urmăExterne
Avertisment pentru românii care tranzitează Spania. Un șofer a relatat o posibilă tentativă de furt pe autostradă

circa 1 oră în urmăExterne
Orașul din Germania unde aproape 70% dintre români primesc ajutoare sociale. Un politician român descrie banii drept „o comoară”

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 12:30Externe
Gestul istoric făcut de Papa Leon. Niciun alt suveran pontif nu a mai procedat astfel

31-10-2026 12:00Externe



