Deputatul PSD Liviu Pleșoianu a depus la Senat un proiect prin care o asociație va putea fi dizolvată la cerere, prin hotărâre judecătorească, dacă este considerată a fi succesoare a unei organizații naziste sau care acționează în sensul schimbării prin violență a regimului constituțional.
„Prezentul proiect de lege prevede, în mod expres, în acord cu Constituția României, cu legislația penală românească și cu tratatele internaționale la care România este parte, posibilitatea dizolvării, prin hotărâre judecătorească, a oricărei asociații sau fundații atunci când se constată că asociația sau fundația acționează sau militează în sensul schimbării prin violență a regimului constituțional, ocupării prin violență a sediilor instituțiilor statului, subminării integrității teritoriale a României, propagandei în favoarea războiului, violenței, terorismului, promovării discursului instigator la ură împotriva unei categorii de persoane, când asociația este declarată de către o instanță judecătorească sau se declară a fi, sub orice formă, continuatoare sau succesoare în drepturi a unei organizații naziste sau a oricărei alte organizații interzise prin lege”, prevede expunerea de motive a proiectului legislativ.
Astfel, inițiatorul propunerii legislative, Liviu Pleșoianu, propune amendarea articolului din Ordonanța Guvernului nr. 26/2002 privind asociațiile și fundațiile, referitor la dizolvarea acestora de către instanțele de judecată.
„Asociația se dizolvă, prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate: când scopul sau activitatea asociației a devenit ilicită sau contrară ordinii publice, precum și când realizarea scopului este urmărită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice; când se constată că asociația acționează sau militează în sensul schimbării prin violență a regimului constituțional, ocupării prin violență a sediilor instituțiilor statului, subminării integrității teritoriale a României, propagandei în favoarea războiului,, violenței, terorismului, promovării discursului instigator la ură împotriva unei categorii de persoane, când asociația este declarată de către o instanț judecătorească sau se declară a fi, sub orice formă, continuatoare sau succesoare în drepturi a unei organizații naziste sau a oricărei alte organizații interzise prin lege; când asociația urmărește alt scop decât cel pentru care s-a constituit; când asociația a devenit insolvabilă; în cazul prevăzut la art. 14”, prevede modificarea adusă articolului 56 (1) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații.
De asemenea, proiectul legislativ prevede ca „Instanța competentă să hotărască dizolvarea este judecătoria în circumscripția căreia asociația își are sediul”.
În forma în vigoare, articolul 56 (1) arată astfel: „Asociaţia se dizolvă, prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate: când scopul sau activitatea asociaţiei a devenit ilicită sau contrară ordinii publice; când realizarea scopului este urmărită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice; când asociaţia urmăreşte un alt scop decât cel pentru care s-a constituit; când asociaţia a devenit insolvabilă; în cazul prevăzut la art. 14”.
Articolul 56 al Ordonanței în vigoare stipulează că ca instanţa competentă care hotărește dizolvarea este judecătoria în circumscripţia căreia asociaţia îşi are sediul.
„Dacă asociația, prin natura scopului sau obiectivelor propuse, urmează să desfășoare activități pentru care, potrivit legii, sunt necesare autorizații administrative prealabile, aceste activități nu vor putea fi inițiate, sub sancțiunea dizolvării pe cale judecătorească, decât după obținerea autorizațiilor respective”, mai arată prevederile articolul 14 din Ordonanța Guvernului.
Propunerea legislativă a deputatului PSD Liviu Pleșoianu a fost înregistrată la Senat, în procedură de urgență, prim for sesizat, Camera Deputaților fiind decizională.
Citește și:
Mare atenție! Toți salariații vor trebui să semneze acest act până la sfârșitul anului 2018
Bomba a fost detonată! Cine ar fi lucrat-o, de fapt, pe Olguța Vasilescu în războiul cu Klaus Iohannis – Săpată din interior
Un deputat PSD a depus un proiect surprinzător! Despre ce este vorba
Trending

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

10:30Economie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați
Articole Similare

11:30Actual
[P]Blackjack online: reguli, variante de joc și elemente esențiale pentru începători

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual



