Un deputat USR solicită un tribunal public popular, în Dosarul Revoluției

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 01-12-2019 09:09

Actualizat: 30-11-2019 21:04

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Un deputat USR vine cu o propunere incredibilă! Iulian Bulai, deputat USR, a afirmat, într-o emisiune televizată, în care se  discuta despre Dosarul Revoluției, că nu mai are încredere în justiție.

Mai mult, Bulai a declarat că soluția este un „tribunal public popular” ca în Africa de Sud, după Apartheid.


„Eu nu am încredere că Justiția, în momentul de față, mai poate face ceva. Soluția în momentul de față este să aplicăm o metodă care s-a aplicat în Africa de Sud imediat după Apartheid și a fost un tribunal public popular al adevărului și dreptății”, a declarat Bulai, la B1 TV.

„Este o chestiune care a funcționat”, a precizat acesta.

„Ideea e că, după Apartheid, după 1992, a fost acest fenomen în care toată societatea era contaminată de o vină colectivă. Plus-minus, așa s-a întâmplat și după comunism, pentru că așa de mulți purtau vina pentru discriminare la adresa unei majorități. Așa s-a întâmplat și în România, o mână de oameni a ținut sub călcâi o majoritate. Ai nevoie de o asumare la nivel colectiv”, a ma spus el

Comisia pentru Adevăr și Reconciliere (TRC) a fost un organism de tip tribunal pentru justiție reparatorie instituit în Africa de Sud după renunțarea la Apartheid. Cei care au fost identificați ca victime ale unor încălcări grave ale drepturilor omului au fost invitați să spună prin ce au trecut, iar unii au fost selectați pentru audieri publice. De asemenea, și cei care comiseseră violențele au putut să depună mărturie și să ceară amnistie atât din punct de vedere penal, cât și civil.

Vezi și

Scrisoare deschisă către Ludovic Orban: I se cere decapitarea omului de-abia instalat în funcție

Proiectul a fost adoptat- Cine sunt cei care vor primi bani în plus pe langă pensie



EXCLUSIV Cazul Caracal, rezolvat pe repede-înainte?! Altfel, Dincă ar trebui repus în libertate în ianuarie

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri