Fost șef al Serviciului de Pază și Protecție, generalul Dumitru Iliescu publică, pe pagina de socializare, o poezie prin care îi îndeamnă pe români să meargă la Iași, la Sfânta Parascheva.
Prin versurile sale, Dumitru Iliescu face și o radiografie a situației actuale, în care jandarmii le „taie calea” oamenilor, iar bocancii lor „bat cadența”.
În versurile de final, fostul șef SPP le cere românilor să meargă la Iași, ca să-i învingă pe lași.
Totodată, el menționează că mersul la Sfânta Parascheva trebuie făcut cu respectarea regulilor de protecție, le spune oamenilor că trebuie să poarta masca și să păstreze distanța specificată de specialiști.
Poezia scrisă de Dumitru Iliescu
„VENIȚI LA PARASCHEVA
Se zguduie pământul,
Bocancii bat cadența,
Jandarmii taie calea,
A început demența.
Creștinii se adună
La Sfânta să se-nchine,
Dar garduri se înalță,
Blochează pe oricine.
De ce ne luați dorința,
E tot ce mai avem,
Să ne-arătăm căința,
Nici asta nu putem?
Spre Iași venit-am mulți,
Flămânzi și obosiți,
La Parascheva noastră,
Să ne-nchinăm smeriți.
Pe fețe avem durerea,
Tristețea în suflare,
Răzbate din privire,
Visul de vindecare.
Aceasta ni-i speranța,
Că Sfânta prin minuni
Ne curmă suferința
Și o să fim mai buni.
Nu ne vedeți povara
Pe umeri ce ne-apasă,
Nevoile ne-ngroapă,
Dar vouă nu vă pasă.
Vrăjmași de neam, de țară,
Vânduți pe la străini,
Vreți să ne luați credința,
Voi trădători haini.
Dar Domnul nu ne lasă
Si calea ne-o arată,
Păstrați-vă speranța
Si inima curată!
Veniți cu vrerea-n suflet
Să-i alungam pe lași,
Veniti la Parascheva,
Veniti cu toti la Iasi!*
*Respectati regulile, purtati masca si pastrati distanta specificata de specialisti, protejati-va sanatatea, protejati-i pe cei dragi si apropiati!”.
Zilele trecute, un preot a publicat imaginea prin care le-a închis gura autorităților
În colajul respectiv se face o comparație între petrecerea dată de Dominic Fritz în centrul Timișoarei, după câștigarea alegerilor pentru Primărie, și pelerinajul interzis la Racla Sfintei Parascheva.
„Am primit acest colaj. Despre cea de-a doua imagine pot da eu mărturie că este autentică. Dar prima chiar o fi reală?”, a spune Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Vezi și EXCLUSIV A apărut primul ‘Baron’ USR! E scandal în partidul condus de Barna (surse)
Mare atenție! Riscați să rămânți fără acest tip de pensie
Veste bună pentru mii de români! Veți beneficia de noi condiții de muncă