Vicepreşedinta Comisiei Europene pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova, a transmis miercuri că Ungaria şi Polonia că trebuie să îşi îmbunătăţească independenţa media şi a justiţiei, precum şi măsurile anticorupţie, pentru că blochează acordarea a miliarde de euro pentru cele două ţări, scrie agerpres.ro
Evaluarea făcută de Comisia Europeană este inclusă în raportul anual privind situaţia statului de drept în UE şi vizează cele 28 de state membre, dar atenţia este concentrată pe cele două ţări, unde guvernele de la Budapesta şi Varşovia au diferende cu Bruxellesul în special cu privire la migraţie, drepturile omului, valorile democratice şi protecţia mediului.
''Invazia rusă în Ucraina ne aminteşte încă o dată că drepturile fundamentale şi statul de drept sunt piloanele democraţiei'', a declarat vicepreşedinta CE pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova, în timpul prezentării raportului.
''Ucraina se află în război împotriva lui Putin pentru că lui Putin nu i-a plăcut că Ucraina se îndreaptă în direcţia unui stat democratic. În condiţiile în care susţinem statul de drept în Ucraina, putem rămâne credibili doar dacă este ordine în propria noastră casă'', a accentuat Vera Jourova.
Comisia Europeană condiţionează accesul Varşoviei la 15,5 miliarde de euro reprezentând stimulente pentru relansarea economică post-COVID, alte 36 de miliarde de euro fiind avute în vedere pentru Polonia, cea mai mare ţară din estul UE.
În cazul Ungariei, Comisia a afirmat că temerile privitoare la independenţa sistemului judiciar ''rămân nesoluţionate'', recomandând ca Budapesta să consolideze rolul Consiliului Naţional Judiciar şi independenţa autorităţii de reglementare media şi să adopte ''reforme cuprinzătoare ale lobbying-ului''.
Referitor la Polonia, executivul UE susţine că ''persistă îngrijorări grave în legătură cu independenţa sistemului judiciar polonez'', scrie agerpres.ro
Ungaria și Polonia au fost luate la 'țintă' de Comisia Europeană: Miliarde de euro neacordate pentru acest motiv
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control
Articole Similare

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

08:00Externe
Impactul alegerilor din SUA asupra României. Care este miza atât de mare

07:30Externe
Coreea de Nord ar fi în spatele atacului asupra Binance, cea mai mare fraudă cripto din istorie. FBI a făcut acuzația

07:00Externe
Zelenski îl cheamă pe Putin în Turcia să discute. De ce a ales președintele Ucrainei această țară

01 noiExterne



