Uniunea Salvați România preia modelul PSD! Comitetul Politic al USR a aprobat o serie de modificări la Statutul USR, modificări care vor fi supuse aprobării Congresului. Principala modificare privește modul de alegere a președintelui USR, în sensul ca acesta să fie ales de toți membrii partidului, prin vot direct. Primul partid care a făcut așa ceva este PSD, care are și acum acest statut, pe care vrea să îl schimbe la sfârșitul lunii. Liviu Dragnea a fost ales președintele formațiunii în acest fel, informează Știripesurse.ro.
Amendamentul agreat de comitetul Politic al USR, reunit sâmbătă la Brăila, a fost propus de președintele USR, Dan Barna, informează mediafax.ro.
Dacă modificarea Statutului va fi agreată și de Congresul USR din 13 iulie, președintele USR va fi ales prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat al membrilor USR pentru un mandat de maximum 4 ani, se arată într-un comunicat USR.
Cu alte cuvinte, un om va însemna un vot „pro” sau „contra”. În prezent, președintele USR este ales printr-un vot ponderat, adică este luată în calcul și performanța filialei din care votantul face parte.
„Președintele USR trebuie să fie președintele tuturor membrilor, și al celor din filiale cu rezultate bune și foarte bune, și al celor din filiale cu rezultate mai puțin bune. Este de preferat votul egal, pentru că, în caz contrar, unii membrii s-ar putea simți descurajați. Noul mecanism propus asigură o largă reprezentativitate în partid și întărește democrația internă”, a declarat președintele USR, Dan Barna.
Alte modificări validate de Comitetul Politic al USR vizează validarea candidaților locali, drepturile și obligațiile membrilor, formarea filialelor rurale și selectarea delegaților la congres.
Vezi și
Legături suspecte! USR-PLUS, de la afaceri cu statul la bani pentru SRI
Unde a lucrat Ion Bârgău, fostul coleg al lui Traian Băsescu, turnat la Securitate - Cum i-a fost afectată cariera
USR preia modelul PSD! Dan Barna a făcut propunerea
Trending

13 marPolitica
Liviu Dragnea revine în centrul atenției în PSD. Se pune la cale răsturnarea lui Ilie Bolojan

13 marActual
Se prăbușește WizzAir? Compania aeronautică ar putea dispărea din cauza problemelor financiare

13 marActual
Pericolul din spatele unui gest banal. Specialiștii trag un semnal de alarmă în privința bolilor la care sunt predispuși cei care au acest obicei

13 marActual
Simbolul industriei românești a intrat oficial în faliment. Activele fostei fabrici din Timișoara vor fi scoase la vânzare pentru recuperarea datoriilor

13 marActual
Se clatină din temelii un gigant al industriei tutunului. Sute de concedieri la fabrica pe care compania o deține în România

13 marExterne
Pericolul nuclear se intensifică în paropierea României. Avertisment și cod roșu declanșat în Ucraina

13 marExterne
Trump l-a pus la colț pe Zelenski după ce liderul Ucrainei a afirmat că trimite specialiști pe frontul din Orientul Mijlociu

08:51Actual
Milionara de la Pro TV. Prezentatoarea care a lăsat știrile pentru a-și face o afacere de mare succes

13 marActual
Podul de la Ruse se închide. Românii care vor să meargă în Bulgaria trebuie să știe toate detaliile

13 marActual
Încep marile reforme ale Capitalei. Primul proiect pus de Ciucu pe foaie: își face podcast
Articole Similare

11:52Actual
Ministrul Agriculturii le-a pus gând rău marilor retaileri. Cum vrea Florin Barbu să schimbe regulile jocului pentru supermarketurile din România

10:34Actual
Banca Transilvania rupe tot. Profitul realizat de compania bancară din România a înregistrat un profit istoric

10:04Actual
Realitatea Plus, tocată mărunt. Amenzile curg pe bandă rulantă pentru postul lui Maricel Păcuraru

09:34Actual
Femeia de la Metrorex care a stat pe post 46 de ani. Doamna Elena a ieșit la pensie după o activitate record

08:51Actual



