Prim-vicepreședintele Partidului Național Liberal, Rareș Bogdan, a vorbit despre introducerea certificatului verde.
Totodată, europarlamentarul liberal a explicat că testele pentru depistarea Covid-19 vor fi gratuite. Cheltuielile vor fi suportate de Comisia Europeană.
„Trebuie considerat o facilitate pentru că pe lângă avantaj pe baza vaccinului, el are încă două componente. Pe de o parte, dacă ai unul dintre cele patru vaccinuri operate la nivelul Europei, Pfizer, BioNTech, AstraZeneca, Johnson & Johnson, atunci fără nicio problemă poți circula dintr-o țară în alta, țările respective nu mai au dreptul în momentul introducerii certificatului covid să introducă persoane în carantină”, a declarat Rareș Bogdan.
„Nici testele RT-PCR, nici testele rapide anitgen nu vor mai putea fi plătite pentru cei care fac deplasări în interiorul Uniunii Europene. Comisia deja a alocat 100 de milioane de euro, urmează să mai aloce încă 250 demilioane, și practic aceste teste vor fi gratuite. Vor fi obligate toate țările semnatare”, a precizat Rareş Bogdan, la Antena 3.
„În urma consultărilor cu experții grupului tehnic de lucru constituit la nivel european, a fost avansată soluția tehnică care va include o aplicație web pentru generarea certificatelor şi o aplicație pentru smartphone (Android) pentru verificarea certificatelor emise în țară sau emise de alte state.
Codul QR din certificat va conține informații de identificare (nume, prenume și data nașterii), precum și informații medicale esențiale, semnate digital, pentru a se garanta autenticitatea datelor. Documentele vor respecta toate regulile de protecție a datelor personale și vor putea fi utilizate la trecerea frontierei, însoțite de actul individual de identitate.
Specialiștii STS au realizat o propunere de arhitectură a sistemului informatic de emitere și verificare a certificatelor digitale verzi, urmând să se desfășoare dezvoltarea propriu-zisă a aplicațiilor, testarea cu instituțiile din țara noastră și cele europene, iar, la final, implementarea acestora", precizează STS într-un comunicat de presă.
Termenul vehiculat pentru implementarea certificatelor verzi ar putea fi începutul lunii iulie a acestui an.
Vezi și EXCLUSIV Reacție-fulger a lui Rareș Bogdan: ‘Nu există o astfel de recomandare! Nu se pune problema de așa ceva’
Va fi gratuit pentru toți românii! Rareș Bogdan: Vor fi obligate toate țările semnatare!
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiHoroscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

01 noiExterne
Avertisment pentru românii care tranzitează Spania. Un șofer a relatat o posibilă tentativă de furt pe autostradă

01 noiExterne
Orașul din Germania unde aproape 70% dintre români primesc ajutoare sociale. Un politician român descrie banii drept „o comoară”

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 12:30Externe
Gestul istoric făcut de Papa Leon. Niciun alt suveran pontif nu a mai procedat astfel

31-10-2026 12:00Externe



