Valeriu Gheorghiță îi dă replica lui Vlad Voiculescu: 'Aceste persoane nu făceau parte din etapa în care noi ne regăsim'

Autor: Ion Motea

Publicat: 03-02-2021 23:22

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, îl contrazice pe Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății și susține că i-a explicat ministrului Sănătății de ce aproximativ 1.300 de persoane s-au vaccinat, deși „aparent” nu se regăseau în această etapă.


 

„Sunt situații – și există instrucțiuni în acest sens – în care pentru a elimina sau a reduce la minimul posibil irosirea dozelor să se vaccineze persoanele care sunt, evident, eligibile în primul rând, fie din ziua respectivă, fie din următoarele zile programate, sau atunci când nu vin persoane din zilele următoare care au programare să încercăm să identificăm persoane care se regăsesc în aceeași etapă a strategiei, dar totuși dacă nu regăsim aceste persoane și am făcut toate demersurile de a identifica, și totuși nu găsim, eu dintre a arunca niște doze și a vaccina până la urmă persoane care odată ce sunt vaccinate sunt persoane protejate, eu aș alege, ca medic, pe bună dreptate să vaccinez o persoană în loc să arunc acea doză. Cred că, din acest punct de vedere, alegerea este foarte ușoară pentru oricine este pus ipotetic în această situație”, a declarat medicul militar.

 

Întrebat de Tudor Mușat dacă are genul acesta de discuții cu Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, în condițiile în care nu pare că ar comunica foarte mult unul cu celălalt, Valeriu Gheorghiță a afirmat:


„Am vorbit cu domnul ministru și i-am prezentat aceste situații și explicații la acest număr de persoane care, aparent, nu făceau parte din etapa în care noi ne regăsim. Repet, vorbim de 1.200-1.300 de persoane la peste 620.000 de persoane. Este un procent, dacă vreți, mai mic decât numărul de doze irosite, înseamnă 0,2-0,3%”.

 

Referitor la faptul că părea că numărul celor care au sărit rândul la vaccinare este mai mare, având în vedere că 35.000 de persoane au fost reprogramate, Valeriu Gheorghiță a explicat:


„Nu. Este vorba de 1.200-1.300 de persoane (n.r. – care au sărit rândul la vaccinare), ceea ce spuneți dumneavoastră erau prezentate persoanele care au fost vaccinate și care nu aveau programare în platformă, dar aici, iarăși, lucrurile sunt cât se poate de clare. Sunt persoane care sunt exceptate de la programarea în platformă, cum sunt, de pildă, persoanele care sunt internate în centrele sociale și rezidențiale, căminele de bătrâni. (...) Pot să vă spun că sunt 25.000 de persoane vaccinate în căminele de bătrâni. Au fost vaccinate fără să fie programate”, conform b1.ro.

Citește și:


Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri