sursa foto:  Facebook

Vasile Dîncu se amuză pe seama informației că a prânzit cu Coldea: ‘Nimeni nu s-a prins că era o combinație cu Hezbollah la restaurantul libanez!’

Fostul prim-adjunct al Serviciului Român de Informații, Florian Coldea, a prânzit cu Vasile Dîncu, fost ministru PSD al Apărării, Radu Popa, deputat PSD, au dezvăluit jurnaliștii de la Gândul, care au și prezentat o serie de imagini în acest sens. Potrivit sursei citate, mai târziu și-ar fi făcut apariția și Claudiu Târziu, senator AUR. Târziu a negat că ar fi luat masa cu cei trei.

Vasile Dîncu se amuză pe seama informațiilor publicate de Gândul, precizând că un prieten i-a spus că a scăpat ușor, „că nimeni nu s-a prins că era o combinație cu Hezbollah la restaurantul libanez”.

Postarea lui Dîncu

„𝐑𝐄𝐂𝐕𝐈𝐄𝐌 𝐏𝐄𝐍𝐓𝐑𝐔 𝐙𝐈𝐔𝐀 𝐃𝐄 𝐈𝐄𝐑𝐈
(𝐉𝐔𝐑𝐍𝐀𝐋 𝐁𝐔𝐂𝐔𝐑𝐄𝐒̦𝐓𝐄𝐀𝐍 𝐂𝐔 𝐏𝐎𝐙𝐄, 𝐕𝐈𝐃𝐄𝐎 𝐒̦𝐈 𝐏𝐀𝐏𝐀𝐑𝐀𝐙𝐙𝐈)
Ieri, zi de weekend, mi-am dat seama că vine campania electorală.
Era o zi care nu anunța nimic, dar a fost o zi plină. De dimineață, am fost la Bookfest, dar nu m-a fotografiat nimeni. Nici nu a venit cineva să mă ajute la rucsacul și plasele cu cărți.
Rămas în Bucuresti, Radu și Antoaneta, finii mei s-au gândit să mă scoată la masă. Locul unde am fost nu era prea arătos, dar avea mâncare bună. Am întâlnit acolo mai mulți oameni pe care-i cunoșteam. I-am salutat, am schimbat impresii. Era un deputat liberal, dar și Florian Coldea, niște apropiați ai șefului PSD, iar, la ieșire, ne-am salutat cu senatorul Claudiu Târziu care mergea să ridice o comandă.
Au fost chemate niște persoane să ne facă fotografii. Nu prea am înțeles de ce, dar am primit explicații, seara, din partea specialiștilor și a experților de prime time ai televiziunilor.

(FOTO 1)

Acasă am citit dintr-o cărămidă groasă, ”𝐿𝑎 𝑆𝑜𝑐𝑖𝑒́𝑡𝑒́ 𝑞𝑢𝑖 𝑣𝑖𝑒𝑛𝑡”, coordonată de Didier Fassin și am terminat volumul pe care îl car după mine pe avioane, de vreo trei săptămâni, datorat lui Srđa Popović – ”𝐶𝑜𝑚𝑚𝑒𝑛𝑡 𝑓𝑎𝑖𝑟𝑒 𝑡𝑜𝑚𝑏𝑒𝑟 𝑢𝑛 𝑑𝑖𝑐𝑡𝑎𝑡𝑒𝑢𝑟”. Mi-am făcut și notițe, dar declar, pe propria răspundere, că nu aveam de gând să fac vreo acțiune anarhistă. Nu mi-a făcut nimeni fotografii, deși niciodată nu poți fi sigur. Mă autodenunț și pun eu o poză ”pe surse”.

(FOTO 2)
Spre seară, a apărut o furtună mediatică cu subiectul prezenței mele la restaurantul respectiv. Analiștii au dezvoltat minunate polisilogisme și fascinante oximoroane despre comploturi, conclavuri sau lovituri de stat. Am fost mândru să fiu contemporan cu mine! Chiar că ar trebuie să ies mai des cu Radu și soția lui dacă așa de important sunt încât să se concentreze presa pentru o hermeneutică și semio-sociologie la gesturile mele când rămân singur în București și mi-e foame.
Seara a fost apoteotică!

Presa m-a interpelat la intrarea pe Arena Națională să spun ceva memorabil, dar nu am vrut și atunci au publicat doar o fotografie.

(FOTO 3)
La meciul în care Rapidul lui Adi Mutu a umilit FCSB, unii m-au filmat tot timpul și m-au criticat că nu m-am putut abține și m-am bucurat de cinci ori. Recunosc, așa a fost! Ca un câine turbat, am greșit sfidând becalizarea socială și fotbalistică. M-am bucurat de atenția binemeritată a jurnaliștilor care nu au observat cum galeria FCSB a scandat continuu ceva rasist și urât despre romi.

(FOTO 4)

La ieșire, fotoreporterii plecaseră supărați de asemenea scor, dar am avut bucuria să dialoghez cu Marian Ceaușescu cu care am discutat despre profesori, politicieni, școală și fotbal. Marian a filmat, bineînțeles, și a postat pe YouTube. O sa pun mai jos filmarea lui pentru ca să se vadă că nu am fost de acord cu el când a fost necuviincios cu partidul meu, dacă se întâmplă cumva ca vreun coleg vigilent să îmi ceară explicații pentru comportamentul meu din weekend.
https://youtu.be/8PlHqqJbAzo

O să mă consult cu echipa mea de comunicare dacă nu cumva ar fi bine să-mi public mereu programul zilei următoare pentru ca să am mediatizare completă.

Ce lume minunată! Vorba lui Mihai Constantinescu.

Mâine primesc, la Senat, o delegație din Armenia, este interesat cineva?

PS. Îmi scrie un prieten că am scăpat ușor că nimeni nu s-a prins că era o combinație cu Hezbollah la restaurantul libanez! Uff, mi-a trecut glonțul pe la ureche! 🙏”.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare