Mega veste chiar în ziua de Paște! Medicamentul care tratează COVID-19 ar putea fi produs în România.
Antiviralul Remdesivir, cea mai nouă speranţă a cercetătorilor din întreaga lume pentru combaterea virusului Covid-19, ar putea fi produs şi în România, dacă va fi nevoie.
„Medicamentul, din câte ştiu, este sub patent, îl poate produce o singură companie în lume, de compania originatoare. Ştiu că mai este o companie în China care a replicat produsul. În caz de nevoie, sigur, îl vom putea produce şi în România. Există proceduri – în caz că nu e destul de la o singură fabrică – sunt proceduri de urgenţă ca şi altor producători să le fie acordat dreptul de a fabrica aceste molecule aflate sub patent. Este o procedură de decădere din drepturi din proprietatea intelectuală”, a declarat Dragoş Damian, directorul Terapia din Cluj, cel mai mare producător de medicamente din România.
Remdesivir, folosit în tratamentul bolii virale Ebola, este produs în prezent de compania americană Gilead, care are venituri de peste 22 de miliarde de dolari. Recent, şi chinezii de la compania farma BrightGene au copiat şi au produs în masă medicamente care conţin substanţele din Remdesivir.
„Există vreo 4 sau 5 medicamente şi cocktail-uri de medicamente care sunt încercate în studii clinice. În acest moment nu se ştie dacă vreo unul dintre ele este într-adevăr eficient. Pe măsură ce trece timpul, toate medicamentele utilizate în studii clinice pot sau nu să îşi dovedească eficienţa. Sunt 70 de studii clinice la ora actuală în lume pentru medicamente şi vaccinuri. Probabil undeva în vară se va şti exact dacă şi care medicamente sunt eficiente şi dacă pot să înceapă să fie date la foarte mulţi pacienţi”, a mai spus Dragoş Damian.
Vezi și
EXCLUSIV Un polițist din Capitală spune adevărul: ‘Fie că era coronavirusul, fie că nu, noi tot aici eram’
O altă numire cu cântec făcută de Ludovic Orban, în Săptămâna Mare! Șefa Femeilor Liberale, instalată în Ministerul Muncii! A doua promovare a acesteia, sub sceptrul PNL
Veste bună chiar în ziua de Paște! Medicamentul care tratează COVID-19 ar putea fi produs în România
Trending

02 marPolitica
Călin Georgescu și-a făcut partid. Nume cu greutate printre fondatorii „România Românilor”

02 marActual
Hidroelectrica anunță schimbări la plata facturilor și o ofertă promoțională pentru toți clienții

07:19Entertainment
Dezastrul din Dubai a băgat spaima în vedetele din România. Și-au investit averile în apartamente, iar prețul imobilelor ar putea scădea peste noapte

08:42Actual
Bani în plus pentru electrocasnicele vechi. Românii pot primi până la 150 de lei pe fiecare dispozitiv

12:14Actual
Profeția lui Andrei Caramitru: Putin va fi KAPUT. Progresistul continuă să îi propovăduiască sfârșitul liderului de la Kremlin

10:08Social
180.000 de pensionari privilegiați au încasat 13,8 miliarde de lei într-un singur an. Angajații din această categorie nu duc deloc lipsa banilor

02 marActual
Dan Negru spune că războaiele din Orientul Mijlociu nu sunt o noutate și critică modul în care statul aplică digitalizarea

17:20Actual
Prăbușirea imperiului lui Dorin Cocoș. Avea milioane de euro, iar astăzi trăiește ca un om obișnuit

09:22Actual
Semnificația martorilor din bord pe care toți șoferii ar trebui să o cunoască. Te pot scuti de un drum la mecanic

08:07Economie



