Fonduri europene 2020 tineri fermieri bani agricultura

sursa foto:  startupcafe.ro

Veste bună de la Guvern pentru producătorii agricoli români. Pot beneficia de până la 20.000 de euro anual

În plină criză economică provocată de pandemia noului coronavirus SARS-CoV-2, Guvernul României vine cu o măsură încurajatoare pentru producătorii agricoli români.

 

Ca o măsură de încurajare pentru producătorii agricoli din România, o să apară în curând prime de comercializare ce pot ajunge anual până la 10.000 sau 20.000 de euro, printr-o schemă ce se va derula în perioada 2021-2023, conform unei legi oficializate azi. Primele vor putea fi cerute de cei ce îndeplinesc patru mari condiții prevăzute de act, printre care comercializarea pe piață a produselor agricole primare, fie direct pentru consum, fie către unități de procesare. Beneficiarii vor fi atât persoanele fizice, cât și firmele și întreprinderile individuale ori familiale.

 

Legea 236/2020 a apărut azi în Monitorul Oficial și se va aplica în perioada 1 ianuarie 2021 – 31 decembrie 2023. Mai sunt necesare, însă, norme de aplicare pentru această lege, pentru a putea deveni accesibilă.

 

„Prezenta lege instituie acordarea unei prime la comercializarea produselor agricole primare, produselor pescărești și de acvacultură, de către producătorii agricoli, acvacultori sau pescari comerciali, după caz, denumită în continuare primă de comercializare”, prevede legea, prima urmând să fie acordată, la cerere, persoanelor fizice (inclusiv cele autorizate și titularii de întreprinderi individuale și familiale) și juridice din România, care îndeplinesc următoarele condiții (cumulativ):

  • dețin în proprietate sau în arendă suprafețe de teren agricol, luciu de apă sau construcții destinate producției agricole pe teritoriul României;
  • posedă atestat de producător sau documente de înregistrare ori licență de acvacultură sau licență de pescuit comercial, după caz, emise de autoritățile române;
  • comercializează pe piață produsele agricole primare, produsele pescărești și de acvacultură din producția proprie; produsele agricole primare vor fi considerate legumele, fructele, strugurii, cerealele, animalele vii, păsările, laptele, ouăle, mierea de albine, ciupercile de cultură și hameiul; produsele pescărești și de acvacultură vor fi considerate cele enumerate în anexa I la Regulamentul european 1.379/2013;
  • fac dovada comercializării produselor agricole primare pentru care posedă atestat de producător sau licență de acvacultură ori licență de pescuit comercial, după caz.

Valoarea primei de comercializare (producătorii nu vor putea cere prima depășind limita capacității proprii de producție) va fi calculată astfel:

  • contravaloarea în lei a 200 euro/ tonă/ 10.000 ouă pentru produsele agricole primare, produsele pescărești și de acvacultură, comercializate către unități de procesare; prima nu poate fi mai mare de 20.000 de euro anual/beneficiar;
  • contravaloarea în lei a 100 euro/ tonă/ 10.000 ouă pentru produsele agricole primare, produsele pescărești și de acvacultură, comercializate direct pentru consum; nu poate depăși 10.000 de euro anual/beneficiar.

„Chiar dacă femierii români au reușit să crească, de la un an la altul, producțiile, atât cantitativ, cât și calitativ, aceste produse agricole (autohtone – n. red.) nu au o prezență pe măsură și în piața oficială. În același timp, produse care provin din import beneficiază de susținerea logistică și financiară a statelor de origine pentru a penetra piața românească și a comercializa produse agricole, de multe ori prin proceduri specifice dumping-ului comercial (…). Prezenta propunere legislativă își dorește să stimuleze intrarea produselor agricole primare conforme din fermele agricole românești în circuitul comercial oficial (…)”, susțineau inițiatorii Legii 236/2020.

Cererea pentru acordarea primei se va depune, împreună cu unele documente justificative, la centrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură în a cărui rază teritorială se află terenul, luciul de apă sau ferma. Apoi, banii vor veni în 30 de zile de la depunerea solicitării, prin mandat poștal sau virament într-un cont bancar, conform avocatnet.ro.

Citește și:

Mutare controversată plănuită de Clotilde Armand! Lovitură pentru Adrian Streinu-Cercel și ‘Matei Balș’

Pensionarii sunt direct vizați! Ce se întâmplă cu banii în 2021

EXCLUSIV Creștere uluitoare a pensiei lui Gabriel Oprea! De la 612 lei, pensia fostului vicepremier s-a majorat la 8.000 de lei pe lună

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare