euro

sursa foto:  click.ro

Veste bună pentru anumiți români. Vor putea beneficia de un sprijin financiar

Vești bune pentru fermierii români! Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) le pune la dispoziție o nouă schemă de ajutor.

Potrivit reprezentanților APIA, eco-schema are ca obiective: sprijinirea unor venituri fiabile ale fermelor; contribuirea la atenuarea schimbărilor climatice și la adaptarea la acestea, inclusiv prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și prin îmbunătățirea sechestrării carbonului, precum și prin promovarea energiei sustenabile; promovarea dezvoltării sustenabile și a gestionării eficiente a resurselor natural; contribuirea la stoparea și inversarea pierderii biodiversității, la îmbunătățirea serviciilor ecosistemice și la conservarea habitatelor și a peisajelor.

„Suprafața eligibilă vizată de eco-schemă este de 5.750.000 ha de teren arabil, ce aparține fermelor cu dimensiunea de la 10.01 ha și care în prezent practică o agricultură convențională tip semi-intensiv sau intensiv, în conformitate cu analizele datelor IACS și evoluția structurii agricole a acestor exploatații, care se află într-o continuă evoluție”, se menționează în Planului Național Strategic (PNS) 2023-2027 cu privire la această eco-schemă.

Alocarea financiară orientativă pentru anul 2023 este 317.827.328,97 euro, cuantumul unitar planificat fiind de 56,28 euro/ha.

Reprezentanții APIA menționează că beneficiarii eco-schemei Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil trebuie să se încadreze în categoria fermierilor activi, în înțelesul articolului 4 din Regulamentul (UE) nr. 2115/2021, și să fie beneficiari ai schemei BISS, cu respectarea integrală a condiționalităților de mediu aferente BISS.

Eco-schema se aplică per hectar și vizează toate suprafețele de teren arabil pe care se desfășoară activitate a gricolă în sectorul vegetal.

Beneficiarii noii eco-scheme trebuie să respecte următoarele cerințe generale obligatorii:

– începând cu anul 2024, fermierii trebuie să rezerve 5% din terenul arabil pentru elemente neproductive (inclusiv teren lăsat pârloagă);

– în cazul fermelor cu peste 75% din terenul arabil utilizat pentru producția de iarbă sau de alte plante furajere erbacee, culturi de leguminoase, culturi aflate sub apă o mare parte a ciclului de cultură, sau combinații ale acestora, ponderea elementelor neproductive (inclusiv teren lăsat pârloagă) trebuie să depășească 3%, începând cu anul 2024;

– să cultive pe o pondere minimă din totalul terenului arabil declarat, culturi leguminoase, bogate în proteină vegetală, fixatoare de azot, care se pot recolta, precum: soia, mazăre de consum/furajeră, măzăriche, sparcetă, trifoi, facelia, fasole, fasoliță, ghizdei, năut, lupin, linte, bob, lucernă, arahide, amestecuri de leguminoase și graminee perene). Ponderea minimă va fi de 10% în anul 2023 și 5% începând cu 2024;

– în perioada sensibilă pentru sol cuprinsă între 15 iunie – 15 octombrie, terenul arabil trebuie să fie acoperit cu culturi agricole sau se asigură o acoperire minimă a solului cu miriștea rămasă după recoltare, culturi secundare, culturi de acoperire verzi sau culturi de toamnă nou înființate, după recoltarea culturii principale, pe cel puțin 85% din suprafața arabilă a exploatației.

La cerințele generale obligatorii se cumulează una din următoarele cerințe specifice, la alegere:

– să practice diversificarea culturilor pe terenul arabil, în funcție de suprafață;

– să practice o tehnologie de tip conservativ pentru sol (no /minimum /strip-till) pe minim 50% din suprafața cultivată a exploatației;

– să planteze anual cel puțin 2 arbori pe ha, la nivel de exploatație, precum: populații locale de pomi fructiferi și arbori: Măr, Piersic, Prun, Corcoduș Zarzăr, Cais, Cireș, Vișin, Gutui), Nuc, Stejar, Ulm, Tei, Alun, Salcâm, Glădiţă, Paltin, Arţar, Jugastru, Pin, Sălcioară, Castan, precum și alte specii, conform agro-tv.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare