Deputatul PSD Vasilică Toma a iniţiat un proiect la Senat care prevede că dreptul la alocaţia de stat pentru copii este stabilit începând cu data naşterii copilului, nu cu luna următoare celei în care s-a născut, cum este în prezent.
Proiectul de lege a fost depus la Senat, prim for sesizat, iar Camera Deputaţilor este decizională.
„Dreptul la alocaţia de stat pentru copii se stabileşte începând cu data naşterii copilului iar plata drepturilor se face proportional începând cu luna următoare depunerii cererii”, prevede proiectul de lege.
În forma în vigoare a legii prevederea respective este că „dreptul la alocaţia de stat pentru copii se stabileşte începând cu luna următoare celei în care s-a născut copilul, iar plata drepturilor se face începând cu luna următoare depunerii cererii”.
„Practic dacă un copil, de exemplu s-a năsuct pe 1 iune iar altul pe 30 iunie, ambii copii vor primi alocaţia cu data de 1 iulie, cee ace privează copilul de aproape o lună de zile de a beneficia în condiţii de egalitate de dreptul la alocaţia de stat”, argumentează iniţiatorul proiectului, în expunerea de motive.
Deputatul PSD mai susţine, în expunerea de motive a iniţiativei de lege, că „având în vedere prevederile articolului 16 «Egalitatea în drepturi» şi ale articolului 49 «Protecţia copiilor şi a tinerilor» din Constituţia României este necesar să modificăm articolul 6 din legea 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, în vederea eliminării unei discriminări instituite în funcţie de data naşterii copilului. Ţinând cont de prevederile constituţionale referitoare la egalitatea în dtepturi şi garantarea alocaţiei de stat se impune ca plata drepturilor cuvenit să se facă începând cu ziua naşterii copilului”, scrie news.ro
Vești bune pentru nou născuți! Proiectul care le aduce beneficii încă de la naștere
Trending

08 noiSocial
Ajutor de deces 2026. Procedura prin care intri în posesia banilor, actul de care ai neapărat nevoie

circa 1 oră în urmăPolitica
Nicușor Dan, executat silit de către stat. Însuși președintele României nu și-a plătit impozitele de la Predeal

08 noiSocial
Vremea de Crăciun și de Revelion. Ce pot spune estimările sezoniere și când aflăm condițiile pentru vacanță

11:30Economie
Semnalul de alarmă tras de economistul Radu Georgescu. „România are o problemă economică imensă. Dar nu vorbește nimeni la TV sau în media”

14:30Social
10 zile de ninsori în România. Zonele în care meteorologii anunță zăpadă

08:00Economie
Ei sunt regii coletelor din România. Companiile care livrează cel mai mult, cine încasează cel mai bine

08 noiEconomie
RCA în 2027. Ce arată datele actuale și de ce prețul poliței diferă de la un șofer la altul

08:30Politica
Ilie Bolojan, dispus să dea în judecată vechea conducere din PNL. Decizia a pornit de la procesul pentru cartea lui Nicolae Ciucă

13:30Economie
Condițiile pe care România ar trebui să le respecte, în 2027, ca să scape de perspectiva negativă a calificativului de țară. Alexandru Nazare a prezentat situația

08 noiActual
Germania ar putea avea prima femeie președinte din istoria țării. Cine este Ilse Aigner și ce o recomandă din CV-ul stufos
Articole Similare

13:43Economie
Curs valutar BNR euro urcă, iar dolarul din SUA scade în lei

07:30Actual
20 de milioane de dolari și „o posibilă relocare” pentru cei care reușesc să ajute SUA. Armata americană vrea date despre programul nuclear iranian

07:00Actual
Donald Trump rămâne extrem de supărat după rezultatele alegerilor din SUA. Susține că americanii au făcut un „pas uriaș înapoi”

08 noiActual
Germania ar putea avea prima femeie președinte din istoria țării. Cine este Ilse Aigner și ce o recomandă din CV-ul stufos

06 noiActual



