Vești bune pentru toți românii! Ministrul de Finanțe a făcut un anunț în legătură cu comisionul de administrare al Pilonului II de pensii.
Comisionul de administrare pentru Pilonul II de pensii va scădea de la 2,5% la 1%, iar o persoană se poate retrage de la un fond de pensii, pe bază de cerere individuală, după minimum cinci ani de participare, a anunţat marţi, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, la Palatul Victoria.
Prevederea este cuprinsă într-un proiect de ordonanţă privind măsuri fiscal - bugetare, care urmează să fie adoptat de Guvern până la sfârşitul acestui an.
"Pilonul II, ştiţi că aici s-a vorbit foarte mult despre câteva situaţii care ar trebui să fie subiecte de schimbare, în sensul că am vorbit foarte mult de o posibilă lărgire a ariei în care aceste fonduri de pensii să poată să investească. Şi se adaugă prin ordonanţă încă un domeniu, şi anume proiectele de parteneriat public-privat, deci se poate investi de către fondurile de pensii şi în această zonă, deci, mărind, practic, aria aceasta de a investi. De asemenea, comisionul de administrare, care astăzi este de 2,5%, va scădea la 1%. Şi o să vedeţi şi în textul ordonanţei şi, cum spuneam, explicaţiile fiecărui coleg în parte vor arăta foarte clar care sunt motivele, care sunt argumentele pentru o astfel de scădere, pentru că o mare parte din activitate, ştim foarte bine, Casa de Pensii o derulează şi, atunci, cred că este şi justificat ca totuşi aceste comisioane de administrare, care timp de zece ani de zile ştim foarte bine că au avut o valoare destul de mare, să se şi reducă, tocmai în beneficiul celor care sunt participanţi la Pilonul II de pensii", a explicat şeful de la Finanţe.
De asemenea, al doilea comision, cel de 0,05% pe lună din active, se va modifica în funcţie de performanţa fondului respectiv.
Citește și: Veste imensă pentru Elena Udrea! Ce luptă a câștigat fostul ministru
Potrivit ministrului Finanţelor, o persoană se poate retrage, pe bază de cerere, dintr-un fond de pensii, însă după o perioadă de minimum cinci ani de participare la acel fond, iar activele cuvenite se transferă participantului respectiv cu un comision de retragere reprezentând 2% din aceste active.
"Un alt aspect important este acela că o persoană care participă la un fond de pensii trebuie şi este normal să poată să se retragă, dacă consideră de cuviinţă. Se poate retrage pe bază de cerere individuală, dar nu mai devreme de cinci ani de participare la respectivul fond, iar la momentul la care persoana respectivă se retrage înainte de deschiderea dreptului la pensie privată, activele respective se transferă, activele cuvenite se transferă participantului respectiv cu un comision de retragere reprezentând 2% din aceste active, pentru că este normal - te retragi înainte de momentul planificat iniţial - să fie şi un astfel de comision. Deci, sunt doar câteva, să spunem, elemente, care nu fac decât să spunem aşa să pună în cadru legal anumite solicitări venite şi din partea celor vizaţi în mod direct, şi anume participanţii la astfel de fonduri de pensii", a menţionat Eugen Teodorovici.
Subiectul Pilonului II de pensie a fost adus în discuţia opiniei publice în primăvara acestui an când Programul legislativ 2018 pentru perioada mai - decembrie, publicat pe site-ul Ministerului pentru Relaţia cu Parlamentul în 28 aprilie, anunţa existenţa unui proiect de lege potrivit căruia contribuţiile la Pilonul II ar urma să fie suspendate în perioada 1 iulie - 31 decembrie 2018.
Citește și: Lovitură pentru Mioara Roman! Ce pensie are acum fosta soție a lui Petre Roman
Reacţia mediului de afaceri nu a întârziat însă, mai multe organizaţii importante din mediul de afaceri solicitând menţinerea legislaţiei şi arhitecturii actuale a Pilonului II de pensii, fără alte modificări, într-un document intitulat "Apel pentru păstrarea arhitecturii sistemului de pensii private din România".
Ministru al Muncii la vremea respectivă, Olguţa Vasilescu arăta că proiectul este de fapt o propunere a CNP (Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, n.r.), cu care Guvernul nu este de acord.
Contactat de AGERPRES, preşedintele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză (CNSP), Ion Ghizdeanu, a precizat că informaţiile legate de suspendarea plăţilor la Pilonul II de pensii au fost doar scenarii de discuţii publicate din greşeală.
Reacţii au venit şi de la Bruxelles, reprezentanţii Comisiei Europene arătând, în Raportul privind recomandările specifice de ţară pentru 2018, că reducerea contribuţiilor la Pilonul II de pensii de la 5,1% la 3,75% din salariile brute începând cu anul 2018 diminuează, pe termen scurt, îngrijorările fiscale, însă ar putea avea implicaţii negative pentru dezvoltarea pieţelor de capital. Cota de contribuţie virată Pilonului II trebuia să crească treptat la 6% din salariul brut.
Citește și:
Vești bune pentru acești angajați! Salariile lor vor crește din nou
Vești importante! Ce se va întâmpla cu comisionul de la Pilonul II de pensii
Trending

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

circa 1 oră în urmăSocial
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

circa 1 oră în urmăEconomie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Escrocheria prin care o pensionară din Cluj s-a trezit fără 20.000 de euro. De la un apel telefonic care părea oficial, a rămas fără economii
Articole Similare

circa 1 oră în urmăActual
[P]Blackjack online: reguli, variante de joc și elemente esențiale pentru începători

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual



