Vești importante pentru o categorie de angajați! Un nou proiect propune modificarea și completare a Legii nr. 223/2015 privind pensiile unor români.
În expunerea de motive a inițiatorilor se spune că se impune corectarea unor insuficiențe ale Legii nr. 223/2015 în sensul recalculării tuturor pensiilor militare potrivit prevederilor legale privind salarizarea militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din cadrul poliţiei penitenciare, aplicabile la data de 01.01.2022, în condiţii identice/echivalente de funcţie şi grad militar/profesional, sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi aplicării unui indice de corecţie la cuantumul brut al pensiei militare de stat cuvenite sau aflate în plată la 31.12.2019 raportat la data deschiderii dreptului la pensie.
Totodată, în document se mai spune că, este necesară stabilirea bazei de calcul pentru personalul care a fost încadrat / detaşat / mutat în unităţi de producţie / regii autonome ori societăţi comerciale cu capital integral de stat, înfiinţate în baza Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, şi a hotărârilor de guvern specifice, structuri aflate în coordonarea Ministerului Apărării Naţionale, dar cu statute şi organigrame modificate, care au fost desfiinţate / privatizate sau au intrat în insolvenţă / faliment / dizolvare.
Vezi și:EXCLUSIV Date neștiute despre afacerea Elenei Băsescu! Ce salarii oferă ‘EBA’
Ministrul de Interne umblă la vârful Poliției Române! Ordin pentru două numiri-cheie
SURSE Lovitura încasată de proprietarii de mașini în 2020: Guvernul Orban ar urma să le ‘umble’ la buzunar! Apare o nouă taxă
Vești importante pentru o categorie de angajați- Cum va fi calculată pensia
Trending

08:41Sport
Simona Halep, „cuplată” cu „Regele mezelurilor”. Fosta campioană de talie mondială a fost surprinsă, în repetate rânduri, alături de miliardarul mai mare cu 25 de ani

19 marPolitica
Călin Georgescu, criticat fără perdea de fosta voce BOR. Afirmația sa despre război l-a activat pe Vasile Bănescu

12:18Economie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

15:03Actual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

17:12Entertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

11:43Actual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

13:45Actual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

17:52Actual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

29 minute în urmăEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens
Articole Similare

29 minute în urmăEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

12:18Economie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie
„România riscă să dea faliment”, prognosticul sumbru dat de un celebru economist. Greșeala pe care Guvernul ar putea să o facă ar avea urmări grave

14 marEconomie
Greșeala majoră pe care o fac românii atunci când iau un credit. Top erori care pot duce la rate mai mari

14 marEconomie



