Vești proaste din Ucraina. Trupele ruse au ocupat complet Hirske situată la sud de oraşul important strategic Lisiceansk în regiunea Lugansk. Anunțul a fost făcut de câțiva oficiali ucraineni, scrie agerpres.ro
După pierderea oraşului Hirske şi a altor câteva aşezări din jurul acestuia şi retragerea deja anunţată a trupelor ucrainene din Severodoneţk, oraşul geamăn al acestuia din urmă, Lisiceansk, ultimul din provincia Lugansk aflat sub control ucrainean, este în pericol de a fi încercuit din trei direcţii de trupele ruse.
''Din păcate, începând de astăzi (...) întregul district Hirske este ocupat'', a declarat şeful administraţiei municipale a acestuia, Oleksi Babcenko. ''Mai sunt unele mici lupte pe la periferii, dar inamicul a intrat'', a confirmat oficialul ucrainean.
''Un steag roşu flutură deasupra (sediului) administraţiei municipale'', a spus la rândul său un purtător de cuvânt al acestei administraţii.
În acest timp, Ministerul rus al Apărării a declarat că trupele sale au încercuit lângă oraşele Hirske şi Zolote o grupare alcătuită din circa 2.000 de soldaţi ucraineni, anunţ pe care purtătorul de cuvânt menţionat anterior a refuzat să-l comenteze.
Trupele ucrainene au început joi retragerea din Severodoneţk, dar această operaţiune ar putea dura mai multe zile, potrivit şefului administraţiei militare locale. După săptămâni de bombardamente ruseşti şi lupte de stradă, armata ucraineană mai controla doar zona industrială a acestui oraş, transmite AGERPRES
Vești proaste din Ucraina! Rușii au ocupat încă un oraș din regiunea Lugansk
Trending

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control
Articole Similare

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

08:00Externe
Impactul alegerilor din SUA asupra României. Care este miza atât de mare

07:30Externe
Coreea de Nord ar fi în spatele atacului asupra Binance, cea mai mare fraudă cripto din istorie. FBI a făcut acuzația

07:00Externe
Zelenski îl cheamă pe Putin în Turcia să discute. De ce a ales președintele Ucrainei această țară

01 noiExterne



