646x404

sursa foto:  adevarul.ro

Vești proaste pentru persoanele cu dizabilități! S-ar putea ca acestea să fie private de anumite drepturi

Mutarea în bugetele administrațiilor locale a cheltuielilor cu asistența socială (în totalitate) și renunțarea alocării lor de la centru către teritoriu este cuprinsă în viitoarea lege a bugetului pe 2019, aflată acum la stadiul de proiect în Parlament.

Mutarea a fost criticată atât de autoritățile locale, cât și de persoanele cu dizabilități. Acestea din urmă se tem că primăriile le vor opune mai abitir, de acum, lipsa fondurilor, iar în unele cazuri s-ar putea ajunge chiar la refuzul efectiv al unor drepturi. De cealaltă parte, cei care susțin mutarea cred că primăriile vor înceta să mai fie atât de darnice cu oferirea certificatelor de handicap celor care nu le merită și, prin asta, se vor face reduceri de cheltuieli.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare